GSP special   •   Anchetele Gazetei   •   INVESTIGAŢIE GSP

Ministrul Daniel Funeriu intervine: "Voi citi raportul!"

Articol de Mirela Neag   —  sâmbătă, 02 aprilie 2011

Referindu-se la poligonul Tunari, ministrul Daniel Funeriu a reafirmat ieri că în mandatul său "nu vor fi făcute tunuri imobiliare"

Ministrul Învăţămîntului, Cercetării şi Sportului, Daniel Funeriu, a anunţat ieri că abia după ce va citi raportul corpului de control al ANS în legătură cu poligonul Tunari se va pronunţa public. "Foarte mulţi miniştri ai sportului au fost acuzaţi că urmăresc alte interese, că merg să-şi facă imagine cu sportivii care au luat medalii de aur. Eu nu am făcut acest lucru. Am ţinut foarte mult ca ANS să fie condus de un sportiv de mare renume al României care ştie ce e sportul", a declarat Funeriu, conform realitatea.net.



Demnitarul a spus că nu a văzut încă raportul verificărilor efectuate la FR Tir, dar că va acţiona conform legii. "Dacă raportul corpului de control arată că au fost făcute abuzuri şi ilegalităţi, voi merge în instanţă şi voi lua măsurile de rigoare. Dacă voi avea suspiciuni că acest raport a fost întocmit cu alte interese decît apărarea interesor statului, cei care l-au întocmit vor fi sancţionaţi", a mai spus ministrul. Daniel Funeriu a încheiat afirmînd că se va pronunţa public abia după ce va citi raportul. "Garantez că în mandatul meu interesele statului sînt apărate".



Reacţia ministrului învăţămîntului vine în urma anchetei demarate de Gazetă, prin care a dezvăluit faptul că ANS pregăteşte un proiect de Hotărîre de Guvern de preluare a poligonului din Pădurea Băneasa din administrarea FR Tir. Motivul: a schimbat destinaţia sportivă a bazei amenajînd 4 terenuri de tenis!



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.