Derbyul păcii şi al suferinţei în Regie. Se întîlneau Sportul şi Craiova, "studentele" aproape de repetenţie, echipele care n-au mai bătut pe nimeni în Liga 1 de prin noiembrie. Aceeaşi atmosferă cîmpenească în tribune. Mai mulţi olteni, la fel de supăraţi pe fraţii Costea şi ai lor, dar mai ales pe Mititelu.
Universitatea a deschis "balul", dar, din 6 metri, Zoro (7) a dat mingea în peluza olteană! Apoi pauză. Pînă spre finalul reprizei, ambele echipe şi-au împărţit frăţeşte neputinţa. Oltenii parcă mai insistenţi, au jucat însă cu handicapul fraţilor Costea, simpli pietoni. Spre final însă, bătăiosul Curelea a recuperat o minge în careul oaspeţilor, a întors-o la Postolache, iar centrarea acestuia a fost reluată din "foarfecă", din mijlocul unei defensive amorţite, de Ferfelea (43): 1-0. "Studenţii" au forţat, Curelea a şi înscris, însă arbitrul Balaci, haotic şi pînă atunci, i-a anulat aiurea golul.
Final în genunchi
La reluare, Florin Costea a fost oprit la cabine. Mihai a mai rămas, să se plimbe. După 4 minute, Curelea l-a ameţit pe Zoro şi a făcut 2-0. În corzi, Craiova a atacat furibund spre muribund. După o ocazie a lui Gîngioveanu, tot el a comis-o de penalty, iar Bălan (66) a transformat sigur: 3-0. Mihai Costea a mai tras o dată spre cer şi a ieşit într-un cor de fluierături. "Hai la o tablă, că e mai uşor, stai pe scaun!", i-a strigat un fan.
Sportul s-a relaxat, Universitatea a zvîcnit pe contre, dar acelaşi arbitru Balaci, ce ironie!, le-a refuzat un penalty oltenilor la duelul Stoianof - Raţiu. Subotici a punctat doar la impresia artistică, cu o "transversală". Amfitrionii şi-au permis chiar să rateze încă două mari ocazii, anunţînd ca sînt gata să se bată pentru barem şi poate mai mult. În Regie, ieri, "lanterna" a fost Craiova, care se scufundă, se tot scufundă.
Fotbal • Liga 1 • SPORTUL - U CRAIOVA 3-0
VIDEO: "Studenţii" au spulberat Ştiinţa » Triplu sec
Ferfelea a jucat excelent şi a înscris primul lui gol în acest sezon Foto: Alex Nicodim
Articol de Marius Mărgărit — duminică, 03 aprilie 2011
Într-un meci în care arbitrul Balaci a fost cel mai slab de pe teren, "lanterna" Sportul a spulberat Ştiinţa la scor de neprezentare
{{text}}