După o viaţă tumultuoasă, sportivul care a contribuit la marile performanţe ale voleiului românesc din anii '60 locuieşte acum la Bruxelles, de unde îşi deapănă amintirile
"Am început voleiul la 15 ani, în '53, cu atrenorul Jean Ponova. Era un sport tînăr la noi, dar foarte iubit", începe povestea Radu Ganciu, cel a cărui viaţă se suprapune istoriei voleiului din România. Primul campionat naţional se organizase cu doar 4 ani înainte, în 1949!
La 20 de ani, titular la "naţională"!
Nicolae Sotir, ulterior antrenor al României, Turciei şi Franţei, a fost cel care l-a lansat: "M-a remarcat şi m-a adus la Progresul, echipa lui. La 17 ani eram deja titular! A avut încredere, dar şi eu mă pregăteam continuu".
Ascensiunea lui Radu Ganciu a fost fulminantă. În '58, la doar 20 de ani, ajunge în echipa naţională, cu care obţine argintul la CE de la Praga. "Deşi am pierdut finala, ştiam că putem mai mult. Am continuat cu voleiul şi, în paralel, m-am înscris la Politehnică". De la următoarea competiţie majoră, Mondialul din '60, Radu Ganciu a absentat: "Chiar înaintea plecării în Brazilia am fost operat de peritonită. Mi-a părut rău, România a luat locul 3!".
Singura medalie de aur din voleiul românesc
Dar marile rezultate aveau să apară curînd. Cu Ganciu în echipă, "naţionala" masculină cîştigă în '63 Campionatul European disputat la Bucureşti. E singura medalie de aur a voleiului românesc şi una din puţinele cu care ne putem mîndri la sporturi de echipă!
Despre aceste performanţe, voleibalistul povesteşte: "Antrenaţi de Sotir şi Roman, am învins în finală Ungaria. Ne-am luptat din greu şi cu URSS, ruşii aveau două titluri mondiale în ultimii cinci ani! România era o forţă în volei, peste un an am luat locul 4 la Olimpiada de la Tokyo, iar în '66 medalia de argint la Mondiale!".
Campion al Belgiei şi director adjunct la Renault
După Olimpiadă, Ganciu se transferă la Dinamo, cu care cucereşte Cupa Campionilor Europeni două ediţii la rînd, în '66 şi '67. Aceste rezultate l-au stabilit definitiv în elita voleiului şi au atras atenţia cluburilor din Vest: "În '68 am primit oferta de a fi antrenor-jucător la Anderlecht Bruxelles şi am ajuns în Belgia cu soţia mea, cercetător în biologie. Doi ani mai tîrziu, cîştigam campionatul Belgiei".
Ambiţia de a urma Politehnica s-a dovedit a fi inspirată în noul context: "În paralel cu voleiul, m-am specializat în construcţia de automobile. Curînd, am devenit adjunct al directorului de fabricaţie al Renault-Belgia!"
Voleiul masculin, doar în fotografii
Astăzi, din capitala Belgiei, Radu Ganciu aşteaptă senin revigorarea voleiului masculin românesc. Performanţele au rămas în fotografii, umbrite doar de moartea unor colegi şi de suferinţele bătrîneţii. Un surîs se ridică în vocea campionului, ca o minge perfectă deasupra fileului: "Sînt pensionat din volei, dar voleiul nostru nu are voie să se pensioneze".
3 este numărul medaliilor obţinute de România la sporturi de echipă, în ultimii 20 de ani, toate la handbal: aur la CM masculin ('90), argint la CM feminin (2005) şi bronz la CE femini (2010)
Condamnat în lipsă la 10 ani de închisoare
Finalul contractului cu Anderlecht ar fi trebuit să însemne pentru Ganciu şi încheierea şederii în afara graniţelor, potrivit aprobărilor eliberate de regimul comunist. Oficialităţile române i-au ignorat însă cererea de prelungire, iar în 1974 l-au condamnat, în lipsă, la 10 ani de închisoare în urma refuzului întoarcerii în ţară! "Atunci am plecat în Spania, unde am lucrat, dar am şi jucat, la Hispano-Frances Barcelona, timp de trei ani. La întoarcerea în Bruxelles, am obţinut cetăţenia belgiană pentru mine şi familie", îşi aminteşte voleibalistul.
CV Radu Ganciu
Născut în iulie 1938
Performanţe: aur şi argint la CE ('63, '58), argint la CM ('66), locul 4 la Jocurile Olimpice ('64), CCE în '66 şi '67 cu Dinamo Bucureşti, campion al Belgiei cu Anderlecht Bruxelles, ca antrenor-jucător (1970)
{{text}}