UPDATE // Cel care va conduce începînd de azi Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf ştie clar ce drum va urma. "Da, sunt noul antrenor al Universitaţii. Nu vreau să comentez ce a făcut Napoli, eu am plecat pentru că nu mă simţeam bine. Nu ştiu ce probleme au fost până acum, dar ştiu cum vom proceda de acum încolo", a spus Reghencampf.
"E o perioadă grea, iar fiecare jucător este important. Trebuie să lucrăm foarte mult la psihic, nu se pot schimba foarte multe pentru că se joacă din trei în trei zile. Am contract până în vară, iar daca echipa îşi va îndeplini obiectivul, acela de a evita retrogradarea, acesta se prelungeşte automat cu doi ani. Nu îmi place să vorbesc despre obiectivul meu, e ruşinos!" a mai spus Reghecampf.
UPDATE // După ce Adrian Mititelu l-a anunţat duminică la prînz pe Nicolo Napoli că l-a demis de la cîrma echipei, patronul Ştiinţei a revenit cîteva ore mai tîrziu şi i-a propus italianului o colaborare cu Reghecampf din funcţia de director tehnic. "Eu sînt antrenor, nu director tehnic sau mai ştiu eu ce. Nu i-am dat încă niciun răspuns, dar cred că anticipaţi ce voi spune. În jur de 12:00 voi fi la jucători să-mi iau la revedere de la ei", a afirmat Napoli pentru GSP.ro
Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al Craiovei pînă la finalul campionatului. Dacă echipa se salvează, contractul i se prelungeşte cu doi ani
Nemulţumit de prestaţia echipei, patronul Universităţii, Adrian Mititelu, i-a cerut demisia lui Nicolo Napoli şi a început imediat după înfrîngerea, 0-3, din Regie, negocierile cu Laurenţiu Reghecampf, fostul manager al echipei.
Fostul jucător al Stelei a mai fost şi în sezonul trecut antrenor al Craiovei, dar a plecat la Gloria Bistriţa.
"Este adevărat că m-am înţeles cu Adrian şi sînt convins că această echipă îşi reveni. Nu merită să fie acolo unde se află acum", a precizat Laurenţiu Reghecampf, 35 de ani, fost jucător la Chindia, Steaua, Litex, Alemannia Aachen, Energie Cottbus şi Kaiserslautern.
VEZI MAI JOS CE ZICEA ADRIAN MITITELU DUPĂ ÎNFRÎNGEREA DIN REGIE!
{{text}}