Fotbal   •   Nationala   •   SÎNTEM LA EURO

Juniorii au picat cu Germania, Olanda şi Cehia în grupa de la Euro

Articol de George Ştucan   —  marţi, 05 aprilie 2011

UPDATE // Miodrag Belodedici, directorul departamentului juniori la FRF, a declarat: "Nici unul dintre adversari nu este mai uşor. Aşa am crezut despre Islanda la Turul de Elită şi a fost singura echipă pe care n-am învins-o. Sîntem încrezători, e o grupă în care se poate întîmpla orice".



Laurenţiu Brănescu, portar şi căpitan al echipei care este sub contract cu Juventus Torino: "E o grupă normală pentru un turneu final, nu există favorită. Obiectivul nostru este calificarea la Mondialul din Mexic. Pentru noi va fi mai uşor ca la Turul de Elită pentru că presiunea nu va mai fi atît de mare".



Programul grupei

3 mai: Germania - Olanda, Cehia - ROMÂNIA

6 mai: Germania - Cehia, Olanda - ROMÂNIA

9 mai: ROMÂNIA - Germania, Cehia - Olanda

 

UPDATE // S-au tras cele două grupe.


GRUPA A: Serbia, Danemarca, Franţa, Anglia.

GRUPA B: Germania, Olanda, Cehia, ROMÂNIA.

Cu toate că pot da peste fostele campioane Anglia, Franţa sau Germania, micuţii “tricolori” nu se sperie. “La vîrsta asta trebuie să te temi doar de Dumnezeu”, spune antrenorul Văsîi.

Selecţionata de juniori calificată la Euro după o pauză de 10 ani îşi află azi adversarii de la turneul final U17 din Serbia (3-15 mai). Tragerea la sorţi a celor două grupe are loc la Belgrad, de la ora 19:00. La eveniment sînt prezenţi antrenorul Adrian Văsîi şi şeful departamentului juniori de la FRF, Miodrag Belodedici.



Fără capi de serie

Nu vor exista capi de serie! Serbia, ca ţară gazdă, va fi poziţionată automat în grupa A. Apoi, Anglia, Franţa, Germania, Olanda, Danemarca, Cehia şi România vor completa cele două grupe de patru. Prima se va juca la Novi Sad şi Indjija, iar a doua la Smederevo şi Belgrad.



"Nu mi-e frică de nici un adversar. La vîrsta asta trebuie să-ţi fie frică doar de Dumnezeu", spune Adrian Văsîi, selecţionerul Under 17. Iar puştii au recepţionat mesajul. "Vreau să jucăm împotriva celor mai bune echipe. Satisfacţia va fi mai mare!", spune mijlocaşul Claudiu Bumba.



Obiectivul juniorilor la Euro? "Clasarea între primele trei în grupă, pentru a ne califica la Mondialul U17 din Mexic, din iunie", punctează Văsîi.



CINE SÎNT POSIBILII ADVERSARI



Anglia

» Performanţă U17: campioană europeană en titre (2010)

» Jucători de urmărit: Chalobah (fundaş, Chelsea), Sterling (mijlocaş, Liverpool), Hope (atacant, Everton) » A eliminat Spania la Turul de Elită (2-1), în reeditarea finalei din 2010 - A remizat cu România într-un amical la începutul anului (1-1), dar de atunci au dispărut 11 jucători din lotul britanicilor.



Cehia

» Performanţă U17: finalistă (2006)

» Jucători de urmărit: Adamec (fundaş, Juventus), Stratil (mijlocaş, Banik Ostrava), Hruby (mijlocaş Slavia Praga), Masek (atacant, Chelsea) » Masek are doar 15 ani şi i-a costat pe albaştri 1,5 milioane de euro » A învins România cu 2-1 într-un amical disputat în 2010



Danemarca

» Performanţă U17: două calificări (2003, 2011)

» Jucători de urmărit: Andersen (mijlocaş, Aalborg), Fischer (atacant, Midtjylland), Zohore (atacant, FC Copenhaga)



Franţa

» Performanţă U17: campioană europeană (2004)

» Jucători de urmărit: Beunardeau (portar, Le Mans), Haller (atacant, Auxerre), Calvet (fundaş, Auxerre), Yaisien (atacant, PSG) » A învins Belarus cu 9-0 la Turul de Elită



Germania

» Performanţă U17: campioană europeană (2009)

» Jucători de urmărit: Can (mijlocaş, Bayern), Aycicek (mijlocaş, Wolfsburg), Yesil (atacant, Leverkusen) » Are în componenţă 7 jucători de origine turcă » A remizat cu România la începutul anului (1-1)



Olanda

» Performanţă U17: finalistă (2005 şi 2009)

» Jucători de urmărit: Ebecilio (fundaş, Arsenal), Depay (mijlocaş, PSV), Achahbar (atacant, Feyenoord)



Serbia

» Performanţă U17: trei calificări (2006, 2008 şi 2011, ca ţară gazdă)

» Jucători de urmărit: Pavlovski (mijlocaş, OFK Belgrad), Markovici (mijlocaş, Partizan), Meleg (mijlocaş, Vojvodina), Saka (mijlocaş, Partizan), Georgijevici (atacant, Zemun)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.