Mijlocaşul formaţiei Newcastle, Hatem Ben Arfa, care a revenit la antrenamente după o absenţă de şase luni, a declarat că s-a temut că îi va fi amputat piciorul după faultul lui Nigel de Jong, de la Manchester City, informează The Sun.
"M-am temut pentru cariera mea. Am fost nevoit să fiu operat din nou din cauza unei infecţii. Putea fi foarte periculos. Mi s-a spus că piciorul mi-ar fi putut fi amputat dacă medicii nu ar fi revenit foarte, foarte repede. Acum sunt fericit că voi putea juca din nou. Mi se face rău dacă mă uit la imagini cu accidentarea mea. Am văzut poze de cel puţin 100 de ori", a declarat Ben Arfa.
Ben Arfa, în vîrstă de 24 de ani, a suferit o fractură de tibie şi peroneu, la 3 octombrie 2010, la meciul cu Manchester City. El a fost faultat de De Jong în minutul 3, fiind scos de pe teren pe targă şi având pusă masca de oxigen, scrie Mediafax.
"De Jong mi-a trimis un sms. Eu nu vorbesc foarte bine limba engleză aşa că nu am înţeles chiar tot. Însă mi-a spus că nu a vrut să-mi facă rău şi regretă faultul. I-am răspuns că acesta este fotbalul. Problema este că arbitrul nu a dat nici măcar un cartonaş galben. Dacă nici la acest fault nu a fost sancţionat, atunci poate scăpa cu orice. Nu vreau să critic arbitrii, dar ar trebui să protejeze jucătorii puţin mai mult", a declarat Ben Arfa.
De Jong s-a făcut "remarcat" şi în finala Cupei Mondiale printr-o agresiune asupra spaniolului Xavi Alonso, pe care l-a lovit cu piciorul în piept.
Hatem Ben Arfa are contract cu Newcastle până în iunie 2015.
International • Campionate • ANGLIA
Ben Arfa, înapoi la antrenamente: "M-am temut că-mi va fi amputat piciorul"
Hatem Ben Arfa
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 05 aprilie 2011
{{text}}