Joi, Adunarea Generală a Clubului Sportiv Oltchim va propune un nou şef. Modalitatea alegerii preşedintelui e asemănătoare cu a Suveranului Pontif :)
Ioan Gavrilescu, cel care a condus Oltchimul 33 de ani, şi-a înaintat demisia săptămîna trecută. "Doream să mă retrag la 70 de ani. I-am împlinit şi, pentru că obiectivul din acest sezon a fost compromis, cred că nu mai are rost să rămîn. Pentru a o lua de la capăt încă un an, nu mai am putere, răbdare şi nici nervi", a declarat Gavrilescu.
Oficialul vîlcean va fi înlocuit joi, dar pentru numirea succesorului său e nevoie de mai multe condiţii. "Nu e uşor să fi ales preşedinte la Oltchim, mai uşor ajungi în Parlament", a glumit un oficial al campioanei României.
Modalitatea de alegere
Pasul 1
Adunarea Generală a Clubului Sportiv Oltchim, care se va întruni joi, va vota pentru alegerea unui nou membru în Biroul Executiv al clubului. În prezent, Biroul Executiv are 7 membri şi anume:
1. Ioan Gavrilescu - preşedinte Oltchim
2. Petre Berbecaru - vicepreşedinte Oltchim
3. Nicolae Luca - vicepreşedinte Oltchim
4. Werner Olah
5. Daniel Bărbulescu
6. Săndel Bîrsan
7. Dan Mutu
În locul lui Ioan Gavrilescu urmează să fie ales un alt membru.
Cel care va fi ales nu va fi însă automat şi preşedinte.
Pasul 2
Biroul Executiv se va întruni şi va alege noul preşedinte al CS Oltchim. Oricare dintre cei 7 membri ai Biroului Executiv poate îndeplini funcţia de preşedinte.
Werner Olah e favorit
Membru în Biroul Executiv al CS Oltchim de 12 ani, inginerul Werner Olah, şeful dispeceratului de producţie din Combinatul Chimic Oltchim, este favorit să-i ia locul lui Ioan Gavrilescu.
În ultimul timp, Werner Olah s-a ocupat şi de problemele internaţionale ale Clubului Sportiv Oltchim, el ţinînd legătura cu Federaţia Europeană de Handbal. Este o persoană agreată şi de managerul Oltchim, Constantin Roibu, cel care, se pare, va reveni asupra deciziei de a nu mai susţine financiar echipa de handbal.
{{text}}