La "oficială" a luat loc aseară un invitat special. Aflat la Bucureşti pentru a-şi rezolva probleme personale, Florin Răducioiu a profitat şi a venit să vadă meciul cu FC Braşov. Nu e exclus ca fostul atacant să revină în staff-ul administrativ al clubului şi să reprezinte clubul în relaţia cu FRF şi LPF, preluînd astfel prerogativele lui Florin Prunea. Răducioiu a mai îndeplinit funcţia de manager sportiv la Dinamo în 2007, anul în care roş-albii au cîştigat ultimul titlu. Principalul impediment în calea unui comeback ar fi statutul special al lui Răducioiu, care s-ar vedea nevoit să stea din nou departe de familia stabilită în Italia.
Tot mai puţini spectatori
Dinamo va ajunge să se bată la titlul de echipa cu cei mai puţin spectatori la meciurile de acasă. Şi aseară de-abia s-au strîns 1.200 de spectatori, ceea ce nu e o noutate, avînd în vedere că în precedentele două partide din Ştefan cel Mare media a fost de 1.250 de fani prezenţi la întîlnire. Noroc cu Daniel Buzdugan, care a făcut cadou 10 bilete ascultătorilor Radio Zu!
Inbox:
- Cîrţu a fost aseară în "Groapă" să spioneze jocul roş-albilor pe care îi va întîlni în Derby de România, în Sîmbăta Paştelui, pe 23 aprilie.
- Chiar dacă a avut mari probleme la piciorul drept de la mijlocul reprizei secunde şi nu mai putea să degajeze, Dolha a fost avertizat cu "galben" în minutul 78 pentru că arbitrul a considerat că trage de timp atunci cînd şi-a lăsat un coechipier să repună mingea în joc. Ema are contractură musculară şi riscă să nu joace la Vaslui.
- Bărboianu a fost contestat de suporteri în prima repriză pentru jocul prestat. Fundaşul dreapta a fost depăşit uşor de Teixeira la golul braşovean.
- Bordeanu a revenit titular aseară. Veteranul de 34 de ani n-a mai jucat deloc din prima etapă a lui 2011, iar acum a profitat de faptul că Diabate a fost menajat pentru meciul de sîmbătă, de la Vaslui.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}