International   •   Campionate   •   KHAZAR LANKARAN

Rednic nu o mai duce bine la azeri » Riscă să piardă şi locul doi

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 07 aprilie 2011

Mircea Rednic se află în faţa unei partide extrem de dificile în campionatul din Azerbaidjan. Antrenorul român nu a mai cunoscut gustul victoriei în ultimele trei partide şi riscă să piardă şi poziţia a doua în clasament dacă nu va cîştiga duminică, în deplasarea de pe terenul formaţiei Qarabağ.



Echipa la care activează o adevărata "colonie" de români se află, după 25 de etape, la şase puncte de liderul Neftchi. Rednic a anunţat că va continua la azeri doar dacă va cîştiga campionatul, patronii urmînd să investească masiv la echipă numai în cazul în care jucătorii din Lankaran vor reuşi să obţină al doilea titlu din istoria clubului.



Numele lui Rednic a fost vehiculat legat de o întoarcere la Rapid, tehnicianul de 48 de ani fiind cel mai de succes antrenor din istoria clubului feroviar (un titlu, o Cupă şi două Supercupe). Hunedoreanul a lăsat să se înţeleagă că a fost contactat de Copos şi că este dorit cu ardoare de alb-vişinii.



"Nu vreau să vin la Dinamo, să rămînă Ando să facă treabă, dar Rapidul mă vrea! Cred că şi Dinu Gheorghe mă doreşte, în secret. Oricum, giuleştenii nu vor cîştiga nimic fără mine, le-am zis-o de multă vreme" a declarat "Puriul".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.