La sfîrşitul acestei săptămîni, la Berlin se desfăşoară Campionatele Europene de gimnastică artistică. Speranţele României pentru a cuceri cît mai multe medalii au scăzut după prima zi a competiţiei cînd s-au desfăşurat calificările în competiţia feminină.
Chiar dacă româncele au obţinut biletul pentru trei finale prin Sandra Izbaşa (sol şi sărituri), Diana Chelaru (individual compus şi sol) şi Amelia Racea (individual compus şi sărituri), marea dezamăgire a reprezentat-o absenţa gimnastelor noastre în ultimul act de la bîrnă.
Ana Porgras, campioana mondială en-titre, şi Amelia Racea, deţinătoarea titlului european, nu au putut să-şi stăpînească emoţiile şi nu au ajuns între primele opt gimnaste ale Europei la acest aparat. Din cauza unei accidentări la gambă, Ana Porgras nu a evoluat decît la două aparate, paralele şi bîrnă, iar la ultimul dintre ele a şi căzut.
În ultimii 15 ani, doar în 2002, România nu a avut nici o reprezentantă în finala europeană la bîrnă. La celelalte zece ediţii, din 1996 pînă în 2011, româncele s-au aflat de fiecare dată printre cele mai bune opt sportive şi au cucerit cel puţin cîte o medalie. Cătălina Ponor, revenită în acest an la lotul olimpic, a cîştigat trei titluri consecutive, în 2004, 2005 şi 2006.
15 medalii la bîrnă au cîştigat gimnastele din România la ultimele 11 ediţii ale Europenelor, dintre care 4 titluri continentale
Rezultatele româncelor la CE în finala de la bîrnă
: Gina Gogean (argint), Simona Amînar (locul 5)
1998: Simona Amînar (bronz), Corina Ungureanu (locul 8)
2000: Simona Amînar (argint), Andreea Răducanu (locul 5)
2002: -
2004: Cătălina Ponor (aur), Alexandra Eremia (argint)
2005: Cătălina Ponor (aur)
2006: Cătălina Ponor (aur), Sandra Izbaşa (bronz)
2007: Sandra Izbaşa (argint), Steliana Nistor (bronz)
2008: Sandra Izbaşa (argint), Steliana Nistor (locul 6)
2009: Anamaria Tămîrjan (argint), Gabriela Drăgoi (bronz)
2010: Amelia Racea (aur), Raluca Haidu (bronz)
2011: -
{{text}}