România a cucerit astăzi două medalii de aur în cadrul finalelor pe aparate de la Campionatele Europene care se desfăşoară la Berlin. Flavius Koczi a urcat pe prima poziţie la sol, în timp ce Sandra Izbaşa a fost prima la sărituri.
După prima zi de concurs, cînd s-au desfăşurat finalele la individual compus, iar gimnaştii români au obţinut două medalii, argint prin Flavius Koczi şi bronz, prin Amelia Racea, astăzi au avut loc primele finale pe aparate. România a avut trei reprezentanţi şi a reuşit performanţa de a cuceri alte două medalii, ambele de aur.
Concursul a început cu proba masculină, la sol. Flavius Koczi a concurat penultimul. Românul şi-a păstrat calmul, a prezentat un exerciţiu cu o dificultate mare, fără greşeli majore la execuţie pentru care a primit 15.500, suficient pentru a urca pe primul loc.
După succesul lui Koczi a urmat rîndul fetelor să-şi demonstreze valoarea, la sărituri. Amelia Racea a intrat prima în concurs, însă nu a mai putut să repete evoluţia de la individual compus care a urcat-o pe podium şi s-a clasat pe locul şapte.
Calificată cu prima notă, Sandra Izbaşa nu a fost intimidată nici de public, nici de concurenţă şi, cu două sărituri foarte bune, nu a avut nici o problemă în a urca pe prima treaptă a podiumului.
********
UPDATE 15:26// Sandra Izbaşa este noua campioană europeană la sărituri!
UPDATE 15:20//Sandra Izbaşa a executat cele două sărituri. Românca a obţinut o medie de 14.675 şi se află pe primul loc. Mai au de evoluat trei gimnaste.
UPDATE 15:15//Amelia Racea a executat şi cea de-a doua săritură pentru care a primit 13.450. Media finală a româncei este 13.725.
UPDATE 15:13// La prima săritură, Amelia Racea a avut o execuţie bună, însă la aterizare a ieşit din spaţiul din concurs. Românca a fost notată cu 14.000.
UPDATE 15:07// A început finala feminină, la sărituri. România are două reprezentante în concurs, pe Sandra Izbaşa şi pe Amelia Racea.
UPDATE 15:00 // Flavius Koczi a devenit campion european la sol. Românul a avut un exerciţăiu foarte bun la finalul căruia a obţinut 15.500. Podiumul a fost completat de Alexander Shatilov, din Israel, cu 15.400, în timp ce Anton Golotsutskov, din Rusia, cu 15.325, s-a clasat pe locul trei.
{{text}}