Teo Crăciunescu, arbitrul întîlnirii Sportul - Poli Timişoara, a scăpat pe final jocul din mînă, centralul vîlcean făcînd o mare greşeală cu doar cîteva minute înainte de finalul partidei.
La scorul de 2-2, fundaşul studenţilor, Sebastian Ghinga, a făcut un fault dur pentru care a primit cartonaşul galben, în minutul 85. Acesta fusese avertizat şi în debutul partidei pentru o intrare violentă la Magera (bănăţenii au cerut roşu direct încă din minutul 9), dar, stupoare pe banca lui Poli. Teo Crăciunescu nu l-a eliminat de pe teren pe apărătorul gazdelor, care a participat în continuare la joc!
Centralul întîlnirii şi-a dat însă seama de eroarea făcută după aproximativ 3 minute, timp în care Sportul a jucat în efectiv complet, deşi ar fi trebuit să aibă handicapul unui om în minus. Astfel, în minutul 88, Ghinga a fost în cele din urmă eliminat de pe teren.
Ieşirea de pe teren a acestuia pare să fi infulenţat decisiv partida din Regie, deoarece Dorin Goga a marcat golul victoriei Timişoarei în ultimele secunde ale meciului, pe fondul unei mari erori defensive a gazdelor.
Fotbal • Liga 1 • SPORTUL STUDENŢESC - POLI TIMIŞOARA 2-3
Gafă a lui Teo Crăciunescu în Regie. Ghinga a rămas în joc deşi a primit două galbene
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 10 aprilie 2011
{{text}}