Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA - STEAUA 1-0

Dragomir dă verdictul: "Steaua are 4-5 jucători de valoare. Restul sînt ZERO!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 10 aprilie 2011

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, crede că lotul Stelei este lipsit de valoare, spunînd că doar o serie de fotbalişti ar merita să rămînă în Ghencea după acest sezon.



"Doar 4-5 jucători sînt de valoare, restul sînt 0! Tătăruşanu a greşit la gol, trebuia ori să respingă în afara terenului, ori să prindă mingea. Marinescu este un jucător de valoare, Nicoliţă un jucător muncitor şi...mai spuneţi-mi voi alţii. Poate şi Latovlevici să fie de Steaua de acum, dar în rest, lotul este slab. Andrei Ionescu este mai bun decît toată echipa Stelei la un loc.



Ce să mai spui după un meci în care Steaua nu a tras decît două şuturi la poartă? Puţini jucători în lumea asta joacă sub presiunea care este în Ghencea. Fotbaliştii nu trebuie să se simtă jigniţi de Becali, el numeşte pe oricine "vagabond", aşa e omul la supărare. Mîine o să se ducă să le dea prime. Cînd dai atîţia bani şi îi pierzi, normal că eşti supărat.



Cîrţu n-are echipă, îi trebuie echipă! Eu cred că Ilie Dumitrescu şi-a dat seama care este valoarea reală a Stelei şi d-aia a plecat. Ca să faci echipă trebuie să ai răbdare, nu să schimbi antrenorul repede-repede-repede. Lasă-l, domne, un an de zile să facă treabă", a spus Dragomir la Fanatik Show, la Digisport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.