Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA-STEAUA 1-0

Gigi Becali s-a dezlănţuit: "Jucătorii? Vagabonzi! Cîrţu? Vinovat! MM? Sînt idiot că l-am ascultat"

Articol de Dan Udrea, Ionuţ Petrişor   —  luni, 11 aprilie 2011

Patronul Stelei a anunţat deja că îi va da afară pe aproape toţi jucătorii aduşi de la Urziceni, dar şi pe cei doi transferaţi în iarnă la solicitarea expresă a lui Mihai Stoica

"Nu, n-a fost vorba de ghinion. Ghinion e cînd joci fotbal, nu cînd vezi neputinţă, neştiinţă şi bătaie de joc". Concluzia meciului Astra - Steaua 1-0 i-a aparţinut lui Gigi Becali la fix 5 minute de la terminarea partidei. Apoi a urmat un atac violent îndreptat în 3 direcţii.





PRIMA VICTIMĂ: JUCĂTORII

Cum i-a atacat: "Aceşti jucători care au fost pe teren şi au purtat echipamentul Stelei, nu chiar toţi, nu sînt fotbalişti, sînt nişte vagabonzi, care trebuie trimişi pe maidan, acolo e locul lor! Ce să caute Onofraş ăla pe teren, care nu e în stare să dea gol nici de la doi metri? Ce să caute Gardoş, căruia i s-au urcat la cap fiţele că e mare fotbalist? Singurii care au mai mişcat: Nicoliţă, Bicfalvi, Bonfim şi Latovlevici, în rest, zero barat".



Ce măsuri va lua: "Îi voi da afară pe toţi cei aduşi de la Urziceni. Onofraş out, Ricardo out şi el, Bilaşco n-are ce să mai caute aici, la fel şi ăla, Marinescu".





A DOUA VICTIMĂ: SORIN CÎRŢU

Cum l-a atacat: "Dacă e vinovat antrenorul? Păi, el e principalul vinovat că a făcut nişte schimbări incredibil de proaste! Cel mai bun jucător al Stelei în prima repriză a fost Bicfalvi şi el exact p-ăla l-a schimbat ca să-l bage pe marele Dică. A intrat Dică, a dormit pe teren şi am pierdut şi mijlocul terenului. Apoi, l-a băgat şi pe Burdujan, nu se poate aşa ceva, Cîrţu e vinovatul numărul 1"



Ce îi transmite: "Ce titlu, ce locul 2? Nu mai avem nici o şansă, am ajuns să ne mai rămînă doar Cupa României, deşi, la cum jucăm, nu vom trece nici de Braşov!"





A TREIA VICTIMĂ: MIHAI STOICA

Cum l-a atacat: "Este un an pierdut, e clar, umilinţa e fără precedent. Eu sînt vinovat că m-am luat ca un idiot după MM şi l-am luat înapoi pe Dică de parcă eu nu ştiam cine e Dică. La fel şi cu Burdujan"



Ce măsura va lua: "Şi pe Dică, şi pe Burdujan, pe care MM i-a adus la echipă în iarnă, îi voi da afară la vară, nu se mai poate întîmpla nimic ca să-mi schimbe decizia"





"Asta nu e echipa mea, asta e echipa lui Bucşaru, a mea în nici un caz nu e. Să se ducă înapoi la Bucşaru sau să se ducă pe maidan!"

Gigi Becali



"Acum stau şi mă gîndesc dacă nu cumva e mai bine să pierdem şi etapa viitoare cu Oţelul, acasă, ca să nu ia Timişoara titlul. Oricum, noi nu mai contăm"

Gigi Becali



"Am zis sîmbătă să Oţelul e o echipă de doi lei. După ce am văzut în această seară, pot spune că Steaua e o echipă de un singur leu"

Gigi Becali



"Eu stau şi deschid războaie, cu Iancu, cu Timişoara, mă înjură probabil toţi timişorenii, sper, mă gîndesc la titlu şi jucătorii ăştia ai mei, de fapt vagabonzii ăştia, vin şi îşi bat joc"

Gigi Becali

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.