Campionate

Boloni: "Sîntem în linie dreaptă". Spre Ligue 2!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 11 aprilie 2011

Învins aseară fără drept de apel de Lyon (0-3), antrenorul român are şanse tot mai mici să evite retrogradarea, Lens ajungînd la 7 puncte de locul 17


Mai sînt 8 etape pînă la finalul sezonului, dar Lens se scufundă tot mai fără de speranţă în Ligue 1. Trupa lui Boloni a pierdut al doilea meci la rînd în campionatul Franţei, după 0-1 cu Marseille. Aseară, Lyon i-a lăsat doar o repriză de iluzii, apoi a trimis-o în Infern. Un 3-0 deschis nefericit de autogolul lui Bedimo şi închis de reuşita din prelungiri a lui Lisandro Lopez. Iar Lens rămîne cu 28 de puncte, la şapte "lungimi" de Caen, prima echipă aflată deasupra liniei de retrogradare.

Totuşi, Boloni încă mai speră. "La fel ca toată lumea, am văzut două reprize foarte diferite. Nu ştiu de ce am avut două feţe complet atît de diferite. În prima parte, în ciuda dominării lyoneze, puteam scoate mai mult din acţiunile noastre şi să luăm o gură de oxigen ofensivă. În schimb, a venit autogolul şi echipa şi-a pierdut busola. A fost evident că şi-au pierdut total încrederea. E clar că trebuie să vorbesc cu jucătorii cînd ajungem acasă, pentru că erau foarte decepţionaţi. Acum am intrat în linie dreaptă", a declarat tehnicianul lui Lens în L'Equipe.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.