Oficialii celor două cluburi s-au contrat din nou ieri, oferind un dialog spumos pentru cititorii Gazetei
Dinamo a depus ieri memoriu la Comisia de Disciplină împotriva lui Adrian Porumboiu, după ce finanţatorul Vasluiului spusese: "Ce mare antrenor e Andone? I-au cumpărat alţii titlurile pe care le are!".
"Nici nu ştie de unde vine!"
Porumboiu s-a enervat la culme şi a atacat: "Dacă va fi pus pe rol memoriul celor de la Dinamo, cei de la Comisie ar trebui să se autosuspende pentru că atunci cînd trebuiau să se autosesizeze n-au mişcat un deget. Dar în fotbalul românesc e valabilă expresia că nimeni nu vede pădurea din cauza copacilor". Vasluianul nu l-a iertat pe Nicolae Badea, iritat fiind de declaraţia acestuia din Gazeta de ieri: "O carieră adevărată în arbitrajul internaţional a avut Ion Crăciunescu, e o diferenţă mare în favoarea olteanului". "Dacă Badea vorbeşte de arbitraj, înseamnă că nu ştie de unde e şi nici de unde vine! E greu să vorbească el despre fostul arbitru Porumboiu. De fapt, cînd vrea să facă declaraţii despre mine, ar trebui să se scoale în picioare", a zis finanţatorul moldovenilor.
"A fost rezerva lui Crăciunescu"
Nicolae Badea nu a rămas dator: "Domnul Porumboiu are dreptate: ca să vezi un arbitru de talia lui, trebuie să te ridici în picioare, e poziţia recomandată pentru a-i vedea mai bine cariera «de fost mare arbitru» pe care şi-a lustruit-o mai degrabă prin intervenţiile telefonice la emisiunile de analiză sportivă. Pentru mine, arbitri mari sînt cei care au participat la Campionate Mondiale, Europene sau Olimpiade. Dintre aceştia mi-i amintesc, printre alţii, pe Andrei Rădulescu, Nicolae Rainea, Cornel Niţescu, Ioan Igna. Pentru aceşti arbitri mă ridic în picioare din respect. Despre domnul Porumboiu am citit că a fost de cîteva ori rezerva lui Ion Crăciunescu la unele meciuri internaţionale".
"Reclamaţi-l la comisii pe Borcea!"
Adrian Porumboiu a continuat atacul la adresa şefilor din Ştefan cel Mare: "Intervenţiile celor de la Dinamo sînt tardive şi n-au nimic în comun cu realitatea. Trebuia să-l reclame la comisii pe Cristi Borcea, cînd a zis acele lucruri, pe care eu le-am repetat. Există imagini la Antena 1 cînd Borcea îi spune lui Andone, în timpul unui cantonament, că i-a cumpărat şi firele de iarbă. Probele mele sînt afirmaţiile lor".
"De ce nu au luat poziţie conducătorii lui Dinamo şi nu l-au reclamat pe Gigi Becali, cînd acesta a spus că Andone plimba valiza pe la Cluj, la acel meci celebru Universitatea Cluj - CFR?"
Adrian Porumboiu, patron Vaslui
{{text}}