Liga Campionilor

Mircea Lucescu vrea o victorie de palmares cu Barcelona » Vînătorul granzilor

+1 Foto
La Şahtior din 2004, Lucescu a ajuns în premieră cu "minerii" în primăvara Ligii Foto: Agerpres

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Considerînd calificarea jucată, Lucescu ţine să obţină măcar un nou succes de prestigiu. Printre victimele sale s-au numărat anterior Milan, Real şi Chelsea



Mircea Lucescu e un antrenor atipic. Pierde cu 5-1 la Barcelona, îi felicită deja pe catalani pentru calificare, dar apoi face lucrurile ca şi cum ar avea un plan pentru returul de diseară. Sacrifică pur şi simplu meciul din campionat cu Obolon Kiev (0-1) ca să-şi odihnească titularii.

Guardiola i-a zgîndărit orgoliul şi chiar dacă o calificare în semifinale pare nerealistă, revanşa îi este la îndemînă. De altfel, tehnicianul în vîrstă de 65 de ani şi-a făcut un adevărat obicei din a colecţiona "trofee" aidoma unui vînător. Ca selecţioner, a învins în '83 campioana mondială Italia. Ca antrenor de club, are "capul" Milanului, pe-al Realului chiar în dublu exemplar, ambele din perioada cînd o pregătea pe Galatasaray. Cu Beşiktaş a răpus-o pe Chelsea pe Stamford Bridge, iar Arsenalului i-a venit de hac în acest sezon.

Şi Barcelona i-a picat de două ori în cursă: 2-0 în 2004, 3-2 în 2008. Dar de fiecare dată s-a întîmplat în ultima etapă a grupelor Ligii, cînd jocurile erau făcute şi catalanii au mers pe mîna rezervelor. Poate şi de aceea, Lucescu e pornit să cîştige. O nouă victorie, diseară, ar avea mai multă strălucire. E faza "sferturilor", iar Guardiola, după cum i-a mărturisit lui Gică Popescu, încă se teme.


4 meciuri a pierdut Barcelona pînă acum în acest sezon: 1-3 cu Sevilla în Supercupă, 0-2 cu Hercules în campionat, 1-3 cu Betis în Cupă, 1-2 cu Arsenal în "optimile" Ligii


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.