Liga 1

Fanii Stelei încep duminică revoluţia împotriva cuplului "El ciobandante Becali şi sclavul MM!"

Articol de Dan Udrea, Ionuţ Petrişor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Unul dintre participanţii la protestul de duminică, Dan Vişinescu din cadrul AISS, spune că patronul şi managerul echipei vor fi ţintele scandărilor şi mesajelor pe care participanţii le vor afişa



Steaua a jucat aseară cu liderul Oţelul şi se pregăteşte de alte două meciuri importante la final de săptămînă. Primul va fi cel cu Sportul, de sîmbătă, iar duminică e anunţat mitingul suporterilor Stelei, din faţa reşedinţei lui Gigi Becali din Aleea Alexandru.

Afişe în Bucureşti, "manifeste" la stadion
Iniţiatorii protestului au împînzit deja toată Capitala cu afişe care anunţă mitingul. Principalele zone din Bucureşti, staţii RATB sau de metrou, parcuri, şcoli, facultăţi, sînt pline cu mesaje de promovare a evenimentului. Mai mult, aseară, la stadionul din Ghencea, înaintea şi la finalul partidei Steaua - Oţelul, au fost împărţite "manifeste" prin care cei care au fost la meci să afle că duminică pot lua parte la protest.

Gazeta Sporturilor a vorbit ieri cu unul dintre cei care va participa la miting, Dan Vişinescu, el făcînd face parte din Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti. Acesta a dezvăluit care e scopul mitingului:

1. "În primul rînd, e adresat tuturor suporterilor stelişti care s-au săturat de ceea ce a ajuns Steaua în ultimii ani. Avem informaţii că vor veni foarte mulţi şi din Peluza Nord, ceea ce înseamnă că protestul îşi va atinge scopul"

2. "Sub nici o formă nu vom avea acţiuni agresive duminică, nu vom scanda obscenităţi, iar mesajele noastre vor fi ironice, nu violente. Nu vrem să fim arătaţi cu degetul şi să fim catalogaţi golani şi vagabonzi, aşa cum ne-a făcut Gigi Becali"

3. "Protestul nu va fi doar împotriva lui Gigi Becali, de fapt împotriva lui El Ciobandante, pentru că aşa îl vom numi, ci împotriva întregii conduceri, care prin incompetenţă a tras în jos şi a compromis imaginea acestui club".

4. "Vom protesta şi împotriva lui Mihai Stoica. De ce? Pentru că a reuşit performanţa incredibilă ca din postura de manager al Stelei să atace o glorie a acestui club, pe Helmuth Duckadam, dar şi să împroaşte cu noroi pe brandul numit Steaua atunci cînd le-a zis jucătorilor «să moară mă-sa, hai să ne punem în genunchi», după înfrîngerea cu Braşov. Îl vom întreba duminică, prin scandări şi mesaje, de ce nu-l critică şi pe Gigi Becali, dar pe Duckadam l-a pus la zid. Poate fiindcă, deşi cuvîntul e prea dur, e sclavul lui El Ciobandante".

Au dat fotbalul pe baschet
O parte dintre cei care duminică vor participa la miting au preferat ieri să meargă la meciul de baschet al Stelei, împotriva lui Tîrgu Mureş, şi să nu fie prezenţi în Ghencea, la întîlnirea cu liderul Oţelul. "Noi am luat decizia de mai multă vreme să nu mai mergem pe stadion pentru că actuala echipă nu mai înseamnă nimic", a declarat Dan Vişinescu, membru AISS.

Vin fani din provincie şi din Chişinău
Pe lîngă susţinătorii de la Peluza Sud, de la AISS, dar şi din Peluza Nord, şi-au anunţat prezenţa duminică, la miting, şi unii suporteri din provincie, în special din oraşele în care există o mare comunitate de stelişti: Constanţa, Brăila, Tîrgu-Mureş, Iaşi, dar şi din Chişinău.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.