Liga 1

Timişoara a uitat să mai piardă dar şi să cîştige acasă » Trei etape de X!

Articol de Adrian Bucur  —  joi, 14 aprilie 2011

Poli şi-a pierdut forţa în meciurile de pe teren propriu şi a fost nevoită să revină pe tabelă după ce a fost condusă în ultimele două meciuri.

Chiar dacă a trecut pe primul loc după ultima etapă, Poli suferă la meciurile de pe teren propriu. Ultima victorie pe "Dan Păltinişanu" s-a înregistrat în urmă cu fix o lună, atunci cînd alb-violeţii au învins la scor Universitatea Craiova: "Noi de trei etape nu mai avem nici o victorie acasă. Ne întrebăm după aia de ce nu cîştigăm bani şi de ce nu jucăm în Champions League. Nu merităm să fim lideri", este verdictul dur al patronului Marian Iancu.

De partea cealaltă, jucătorii explică "eşecul" de pe teren propriu cu Pandurii: "Pînă la urmă cred că astăzi am cîştigat un punct. Se vede oboseala, am întîlnit şi o echipă motivată care a alergat foarte mult şi care ne-a pus mari probleme. Toată lumea îşi doreşte victoria meci de meci la Timişoara, dar pînă la urmă acest punct ne duce pe primul loc. Au fost multe meciuri din trei în trei zile, iar eu în două săptămîni am fost capabil să fac doar două antrenamente", a dezvăluit Dorin Goga.

Atacantul a explicat că se aşteaptă la reproşuri de la oficialii lui Poli în zilele următoare: "Vom avea o şedinţă şi este normal să ne aşteptăm la critici. Toată lumea vrea să cîştigăm, noi în primul rînd, dar cu Pandurii nu s-a putut", a concluzionat Goga.

- 5 victorii şi 3 egaluri este palmaresul lui Uhrin în al doilea mandat la Poli.
- 2 victorii şi 3 egaluri a reuşit Uhrin pe "Dan Păltinişanu"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.