Campionate

"Real are mai multe variante fără Ronaldo decît Barça fără Messi"

Articol de Daniel Scorpie  —  vineri, 15 aprilie 2011

Directorul general al "galacticilor" crede că diferenţa între echipele care se vor înfrunta de 4 ori în 16 zile nu-i atît de mare şi anunţă că Ronaldo e netransferabil


Jorge Valdano este optimist în privinţa careului fantastic de meciuri cu Barcelona din următoarele 16 zile. Directorul general al madrilenilor a încercat să-i motiveze suplimentar pe elevii lui Jose Mourinho: "Percepţia este că supremaţia Barcelonei e zdrobitoare, însă şansele noastre în Liga Campionilor şi în Cupă sînt aceleaşi ca şi ale lor. Fiecare meci necesită un răspuns diferit. Finala Cupei e pe viaţă şi pe moarte. În Ligă e cam acelaşi lucru, însă cu două manşe. Fiecare antrenor va decide în funcţie de multe circumstanţe şi nici o partidă n-ar trebui să semene cu precedenta".

Valdano a făcut o comparaţie între starurile derbyului, Cristiano Ronaldo şi Messi. "Sînt doi jucători excepţionali, cu calităţi ieşite din comun şi care vor fi protagonişti. Sînt fundamentali, dar cred că Real fără Cristiano are mai multe alternative decît Barcelona fără Messi. Oricum, ţin să-l anunţ pe Berlusconi că Ronaldo nu este transferabil. E piesa noastră cea mai valoroasă, sîntem foarte mulţumiţi de el şi ceea ce a spus patronul Milanului nu este decît un toast făcut în soare".

Real Madrid - FC Barcelona se joacă mîine, cu începere de la ora 23:00, în direct pe DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO. Este prima întîlnire între cele două formaţii din cele patru care se vor disputa în mai puţin de trei săptămîni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.