Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII - ASTRA, SÎMBĂTĂ, 16:00, GSP TV şi fazeVIDEO pe GSP.RO

Grigoraş: "O victorie a Astrei i-ar propulsa pe ploieşteni în lupta pentru Europa League"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 15 aprilie 2011

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat, vineri, că Pandurii Târgu Jiu ar scăpa în proporţie de 90 la sută de grijile evitării retrogradării, în cazul unei victorii în partida de pe teren propriu cu Astra Ploieşti, din etapa a 27-a a Ligii I.



"Jucăm din nou cu o echipă neînvinsă în returul campionatului. Jocul cu Astra e un meci foarte greu pentru noi. Şi în acelaşi timp e chiar foarte important, şi pentru noi şi pentru ei. Şi Astra se gândeşte mai sus după ultimele rezultate dar şi noi vrem să mai urcăm în clasament după ultimele rezultate bune. Suntem favoriţi prin prisma terenului, nu însă şi a obiectivelor.



O eventuală victorie a celor de la Astra i-ar propulsa chiar cu şanse reale pentru o cupă europeană. În acelaşi timp, o victorie a noastră cu Astra, în proporţie de 90 la sută ar rezolva problema evitării retrogradării. Aş vrea ca echipa să se prezinte, din punct de vedere fizic, la fel ca în ultimele partide şi dacă jocul va fi unul la nivelul ultimelor sunt convins că vom avea câştig de cauză", a spus Grigoraş, conform Mediafax.



CUM STAU CELE DOUĂ ECHIPE ÎN CLASAMENT

5. Steaua - 43 puncte

6. Rapid - 42 puncte

7. Gaz Metan - 40 puncte

8. Astra - 37 puncte

.......................

14. Pandurii - 30 puncte



Partida Pandurii Târgu Jiu - Astra este programată, sâmbătă, de la ora 16.00, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin şi va fi transmisă în direct de GSP TV.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.