Fotbal   •   Liga 1   •   OŢELUL - DINAMO, SÎMBĂTĂ, 14:00, ANTENA 1 şi liveVIDEO pe GSP TV

Presiune pe Bălgrădean la Galaţi » Dolha revine la antrenamente, e în calcul pentru derby

Dolha, la antrenament, alături de Naumovski

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 16 aprilie 2011

Ioan Andone va avea ceva bătăi de cap înaintea derby-ului cu Steaua, cel puţin în ceea ce priveşte alegerea titularului pe postul de portar.



Tînărul Cristi Bălgrădean a fost titularizat în meciul cu Unirea Urziceni, iar acesta a avut o evoluţie apreciată, parînd o minge extrem de importantă în situaţie de 1 la 1 cu Pătraş. Golul primit de la Mihalcea nu îi poate fi imputat lui Bălgrădean, tot el urmînd să stea în poartă la meciul cu Oţelul din această după-amiază.



Andone a primit însă o veste îmbucurătoare în perspectiva derby-ului. Titularul Emilian Dolha a revenit la antrenamentele echipei, după ce o accidentare în zona inghinală la meciul cu Braşov l-a ţinut pe bară două etape. Astfel, "Fălcosul" l-ar putea avea la dispoziţie pe Dolha în meciul cu Steaua, în cazul în care Bălgrădean nu va da satisfacţie în jocul de la Galaţi cu Oţelul. Totul va depinde însă şi de modul în care se va antrena şi recupera Dolha în decursul săptămînii ce urmează.



Cristi Bălgrădean a jucat în 3 partide (toate ca titular) în acest sezon, încasînd 3 goluri. Acesta are o medie modestă a notelor GSP: doar 5,33. Emilian Dolha are 14 meciuri jucate în acest sezon în poarta lui Dinamo, el primind 17 goluri. Media notelor GSP este mai bună decît a adversarului său pe post, 6,08. Andone îl va avea la dispoziţie şi pe macedoneanul Naumovski, care însă n-a dat satisfacţie în meciurile pe care le-a prins între buturile lui Dinamo în acest sezon. Notele GSP îl plasează pe 3 între portarii din Groapă: 5.20, cu 12 goluri primite în 6 dispute.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.