Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - POLI TIMIŞOARA, DUMINICĂ, ORA 21:00, DIGI SPORT ŞI LIVETEXT GSP.RO

Uhrin: "Într-un derby nu există favorită, dar Rapid are avantajul că evoluează pe teren propriu"

Dusan Uhrin jr. se aşteaptă la un meci dificil în Giuleşti

Articol de Adrian Bucur   —  sâmbătă, 16 aprilie 2011

Tehnicianul formaţiei Poli Timişoara, Duşan Uhrin jr., a prefaţat partida de duminică seara, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport şi liveTEXT pe GSP.RO, contra Rapidului.





"Ne aşteaptă un meci foarte dificil. Chiar dacă în ultimele meciuri ne-am creat foarte multe ocazii, am reuşit doar egaluri. Avem încredere că putem realiza ceva mai bun în această partidă şi ne dorim victoria, chiar dacă vom alinia o echipă de start diferită.



Le-am spus şi jucătorilor că nu avem voie să facem greşeli şi să oferim adversarilor posibilitatea de a înscrie. Tot timpul gîndim să mergem pentru a scoate cel mai bun rezultat. Într-un derby nu există favorită, este un meci greu pentru ambele echipe, totuşi avantajul îl are Rapid pentru că joacă pe teren propriu", a spus Uhrin în cadrul unei conferinţe de presă.



Despre criticile patronului Marian Iancu la adresa echipei, Uhrin a spus:  "Nu ştiu exact ce a declarat domnul Iancu, dar ce contează cel mai mult e că acum ne aflăm pe locul 1 şi îmi doresc să ne menţinem. Niciodată nu s-a băgat peste mine la echipă, e un om care investeşte o groază de bani, e echipa lui şi noi sîntem doar subordonaţii lui".



Uhrin nu se va putea baza pe Lukas Magera, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Managerul sportiv al bănăţenilor, Daniel Stanciu, a spus: "Ultimele noastre 3 partide nu au fost prea reuşite, cu siguranţă ne-am fi dorit mai mult. Rapidul are cel mai bun "11", porneşte cu prima şansă. }n Giuleşti, Rapidul joacă altceva".

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.