Oţelul a suferit o repriză, apoi şi-a sufocat adversarul. Dinamo a revenit pe final, dar continuă să propună o apărare de desene animate.
Dinamo are multe păcate trecute, prezente şi, probabil, viitoare, dar nu este o echipă meschină. Dinamo vrea să joace, atacă, desface terenul, nu îl înfăşoară. Nu îl ferecă. Ando, fundaş care odinioară lucra fără anestezie pe tibiile adversarilor, nu este un antrenor al defensivelor savante. Fălcosul a rămas, bănuiesc, cu nostalgia porţii adverse pe care o vedea mai mult de la distanţă, aşa că îşi pune acum în practică o parte din fanteziile reprimate ale tinereţii.
Mijlocul lui Ando
5 mijlocaşi, dintre care 3 pur ofensivi - Alexe, Cătălin Munteanu şi Bakaj - aceasta a fost propunerea antrenorului din Ştefan cel Mare pe terenul Oţelului. Mărgăritescu şi Kone urmau să sprijine apărarea în centrul căreia a revenit Dragoş Grigore şi să recupereze baloane din picioarele atacanţilor gălăţeni. În faţă, în balans pe lîngă careul lui Grahovac, Liviu Ganea. Sprinterul. Omul execuţiilor rapide. Nu foarte precise.
Antal şi Viglianti, surprizele lui Dorinel
Dorinel Munteanu a schimbat nişte jucători, nu filosofia unei echipe clădite pe disciplină cazonă. În faţă, Antal şi Viglianti au fost preferaţi pentru plusul de imaginaţie, pentru ruperile de ritm. Linia de fund - Rîpă, Perendija, Sergiu Costin, Sălăgeanu - a rămas însă neschimbată. Între atac şi apărare, un singur punct stabil faţă de etapa precedentă, Giurgiu, echivalent de Mărgăritescu la Dinamo. Un alt element al filosofiei dorineliste asupra fotbalului este că mingea trebuie să ajungă repede la poarta cealaltă. Aşa s-a înscris şi golul din minutul 31. Viglianti a centrat din cădere peste toată apărarea dinamovistă, Zie Diabate a admirat balistica perfectă a mingii şi nu a sărit la cap, iar Liviu Antal a preluat pe piept, ca un vîrf veritabil. Şi tot ca un vîrf adevărat a şutat în colţul din dreapta lui Bălgrădean. Tare, precis, la semiînălţime. 1-0 pentru Oţelul după o jumătate de oră în care Dinamo jucase şi se jucase cu fundaşii gălăţeni.
Ando se încruntă şi rămîne aşa încă 5 minute, exact pînă atunci cînd Marius Alexe prinde o centrare cu ristul piciorului drept, interceptată ca la tenis de Cătălin Munteanu, care execută perfect voleul/lovitura de cap. Se face 1-1, Ando rămîne tot încruntat şi dă senzaţia că golul l-a enervat şi mai tare. Dinamoviştii rămîn masaţi dincolo de centrul terenului, punînd presiune pe fostul lider, care îşi asumă postura de echipă reactivă, nu activă. Ultima imagine, Alexe în sprint spre poarta Oţelului, blocat în ultima clipă de Grahovac, descrie tabloul unei prime reprize cu fotbal sensibil mai bun decît media campionatului.
Ţucudean, salvatorul haitei
Punosevac rămîne la cabine, iar la reluare în locul lui intră Pena, golgeterul în exerciţiu al Oţelului. Este opţiunea firească a unui antrenor care ştie că un egal duce şansele către rivale. Se simte nu doar în schimbarea efectuată că băieţii lui Dorinel au altă atitudine faţă de atac. Premiul vine neîntîrziat şi este anunţat de şutul-centrare al lui Viglianti (50). Apoi cad golurile lui Giurgiu (52), care a şutat de lîngă un Mărgăritescu imobil ca un bătrînel, şi al lui Pena (54), după un cadou cu fundiţă marca Moţi.
Dorinel sare şi aleargă ca un adolescent după iubită, apărarea dinamovistă e ca o sită, Bălgrădean cade în fund la o degajare banală. Andone rămîne încruntat, dar asta nu îl împiedică să-l trimită în teren pe Dănciulescu, la fel de încruntat şi el, dar din alte motive. Nu veteranul Dănciulescu reduce diferenţa, ci tînărul Ţucudean (86), cu o execuţie tehnică şi mult sînge rece. Se simte ceva în atmosferă, pentru că acelaşi Ţucudean animă atacul dinamovist care renaşte concomitent cu surparea defensivei gazdelor. Golul de 3-3 al lui Dragoş Grigore (90) - cap din mijocul careului mic - pune ultima firimitură de condiment peste un meci care merită un premiu de frumuseţe şi de consistenţă a scenariului, dar în urma căruia terţii sînt cei care aplaudă satisfăcuţi.
{{text}}