Fotbal   •   Liga 1   •   SPORTUL - STEAUA 1-2

Gigi s-a sucit după victoria cu Sportul: "Maicon? Pe viaţă la Steaua!"

Imediat după prima sa reuşită, sud-americanul a avut o descărcare nervoasă. S-a bucurat, dar violent. S-a uitat spre banca de rezerve şi a părut că înjură Foto: Gabriela Arsenie

Articol de Andrei Crăiţoiu, Iulian Pavel   —  duminică, 17 aprilie 2011

Euforic, Gigi a promis că-l va răscumpăra pe atacantul sud-american

Maicon de Oliveira este noul talisman al Stelei. Brazilianul de 22 de ani a adus victoriile cu Oţelul (1-0) şi cu Sportul (2-1) prin 3 reuşite personale, iar Gigi Becali ia în calcul, tot mai serios, să plătească 800.000 de euro lui Volin Luţk pentru a-l transfera definitiv în vară. După meci, a declarat la GSP TV: "Tiki-taka Barcelonaaa, tată! Am vrut să plec de la meci, la 0-1, dar mi-am zis că dacă dăm gol pînă în minutul 80, rămîn. Şi a dat Maicon. La prima lui reuşită mi-am spus că dacă mai dă un gol, îl ţin pe viaţă la Steaua! Băiatul ăsta mi-a adus 6 puncte, l-a adus Teia Sponte, prietenul meu din copilărie, îmi poartă noroc. Maicon e talismanul meu, al Stelei! Dacă aceste 3 goluri ale lui ne folosesc pentru un loc pe podium, ar fi păcat să nu-l ţinem".



La DigiSport, patronul din Ghencea a fost şi mai încîntat: "Eu mai sper la titlu, orice e posibil. Cred că am să-l ţin. Ce dacă n-are forţă? De forţă am eu nevoie? Mie să-mi dea goluri. Tiki-taka, Barcelonaaa!".





"Am luat 6 puncte pe reuşitele lui Maicon, e un jucător interesant, ar trebui să i se acorde mai multă atenţie pe viitor. Merită să rămînă"

Sorin Cîrţu, antrenor Steaua



"Să vedem dacă-l luăm pe Maicon, are execuţii de fotbalist pur-sînge, ne-a ajutat. Preţul lui e prohibitiv, avem şi alţi atacanţi în lot"

Mihai Stoica, manager general Steaua





"Îl băgăm pe Maicon!". "Nu, nu, Onofraş!"

Faza incredibilă în minutul 51 pe banca roş-albaştrilor: Cîrţu şi secundul Caramarin au dorit să-l introducă pe brazilian, dar MM Stoica s-a opus categoric. Dialogul s-a purtat în trei, la marginea terenului, steliştii avînd posibilitatea să mai facă două modificări. "Nea Sorin, intră Maicon?", a fost auzit Caramarin. Cîrţu a părut să fie de acord cu ideea secundului său, însă managerul a intervenit în dialog: "Nu, nu, să-l băgăm pe Onofraş!". A intrat fostul fotbalist de la Urziceni, iar vîrful brazilian a fost introdus abia în minutul 73, cînd Sportul conducea cu 1-0.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.