Sporturi   •   Atletism   •   ONOARE

Gabi Szabo, în forul de conducere al Asociaţiei Europene de Atletism » La masa greilor

Articol de Mirela Neag   —  duminică, 17 aprilie 2011

Gabriela Szabo a fost aleasă ieri în forul de conducere al Asociaţiei Europene de Atletism

Fosta campioană olimpică, mondială şi europeană Gabriela Szabo a fost aleasă ieri, la Congresul de la Londra, ca membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei Europene de aAtletism (EAA), o funcţie de implicare în decizia forului continental.



"După ani de zile în Comisia de reflexie a EAA, unde ideile şi propunerile mele au fost apreciate şi, mai mult, aplicate, mă aşteptam să fiu aleasă în Boardul executiv, deşi concurenţa a fost acerbă", a declarat Szabo imediat după anunţul rezultatelor.



Pentru cele 13 locuri de membru în Comitetul Executiv au fost depuse 25 de candidaturi, printre acestea numărîndu-se cele ale unor preşedinţi de federaţii naţionale. "Duminică vom avea prima şedinţă a Boardului, voi lua pulsul şi apoi voi sosi acasă, unde, împreună cu colegii mei de la federaţie, vom pune la punct o strategie nouă", a adăugat Szabo, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte a FRA.





ROMÂNI ÎN FEDERAŢII INTERNAŢIONALE

Marius Vizer judo preşedinte FIJ

Adrian Stoica gimnastică preşedinte Comisia Tehnică FIG

Mircea Sandu fotbal membru Comitetul Executiv UEFA

Carmen Tocală baschet membru Comitetul Executiv FIBA Europe

Octavian Morariu olimpism membru Comitetul Executiv EOC

Nicu Vlad haltere vicepreşedinte FIH

Ana Pascu scrimă vicepreşedinte FIE

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.