Baronul "Feri" Neumann a fondat trupa în aprilie 1945, după modelul celor de la Arsenal Londra. Şase titluri de campioană şi două cupe ale României odihnesc în muzeul "Bătrînei Doamne"
Mai avea putere să glumească. "Dacă vin comuniştii la putere, suntem ca-n poanta cu animalele pădurii. Iepurele - tatăl, blană, mama, blană, cei mici, blană. Elefantul - tata pe picior mare, mama, pe picior mare, ăia mici - pe picior mare. Melcul, la fel, casă tot familionul...Aşa şi noi. Fabrică textilă, lucrăm numai cu englezii, ne-am şcolit prin străinătăţuri, titulaturi avem, ăia suntem!"
Baronul Francis Neumann mai găseşte un zîmbet-două, dar simte că miroase a cîrpă arsă. 1945, furia roşie bate la poartă. Neamul lui a fondat multe în Arad, de la fabrica de spirt, la cea textilă. El a primit conducerea ultimei, de la unchiul său, Carol, numai după ce şi-a făcut ucenicia în Anglia, printre meşterii vremii. Elegant, rafinat, se trezea odată cu cocoşii pentru ca, la ora şase, să stea de vorbă cu mulţi dintre cei 2.000 de muncitori. Se inspirase din Godin, creatorul celebrelor sobiţe, şi, alături de ateliere, construise creşă şi magazine pentru angajaţi. Primise, însă, vestea că s-a dus cu boieria, că va fi etichetat drept chiabur şi că...
Gazon adus, special, din Anglia!
Atunci i-a venit ideea. Dorea de ceva vreme să dea Aradului o echipă de fotbal. Acum era momentul! Ştia că ochii sunt aţintiţi spre el. Măcar dacă-l goneau, să rămînă ceva în urma sa.
A fondat echipa. Pe 18 aprilie 1945. I-a zis IndustriileTextile Arădene, ITA. Familia era mai mare, cu 18 secţii, dar fotbalul ducea drapelul. Culorile - roşu -alb - îi intraseră în sînge pe perioada şederii la Londra, la doi paşi de arena Arsenalului. A săltat şi arena, în numai un an şi două luni, pe un teren primit de la Primărie, a adus gazon special din Regatul Unit. Spunea, mereu, că lucrurile vor funcţiona dacă oamenii vor face ceea ce ştiu cel mai bine să facă. De aceea a angajat un impresar care să aducă din toate colţurile jucători.
N-a mai putut sta mult. L-au arestat cîteva zile, l-au etichetat drept "duşman al poporului". Pe vremea cînd echipa se pregătea să obţină al doilea titlu, fugea în Ungaria. De aici în Austria, pentru a se stinge, la 87 de ani, în SUA.
Feri Dvorzsak şi "Cibi"-baci
Trupa a pornit ca din puşcă. Patru titluri în perioada 1947 - 1954, cu Dvorzsak şi Coloman Braun - Bogdan, "Cibi"-baci, printre antrenori. Pe gazon se aflau "Ceala" Petschovski (adus la Arad numai după ce baronul i-a asigurat soţiei jucătorului un post la fabrică), Farmati, Dumitrescu III ori uriaşul Loţi Bonyhadi, cel cu 49 de goluri marcate într-un singur sezon!!!
80 de goluri în 54 de meciuri!
Ladislau Bonyhdai a fost un colos. La propriu şi la figurat. Istoria îl reţine, şi astăzi, drept colgeterului unui singur sezon (1947 - 1948) cu cele mai multe reuşite, 49!!!
Venit la ITA în ianuarie 1946, debutează într-un amical contra Ripensiei, scor 10-0 (!!!), cu şase reuşite! Nu stătea decît două sezoane la Arad, dar puncta de 80 de ori în 54 de meciuri. Cînd nu marca, colegii se întrebau ce-a păţit. "Cibi" Braun povesteşte că Petschovski l-a luat, odată, la întrebări, după ce n-a mişcat în faţa celor de la CFR Bucureşti. "Filote şi Bazil Marian mi-au ascuns şutierele-n cabină", replica el.
Eliminarea lui Feyenoord
Pe plan internaţional, UTA devine faimoasă după ce o elimină pe Feyenoord Rotterdam, deţinătoarea titlului, în sezonul 1970 - 1971. 1-1 la în Olanda, 0-0 la Arad. Gornea, Petescu, Domide. Loţi Brosovszky, Dembrovschi ori Florian Dumitrescu sunt cei care aveau să depăşească trupa celebrului antrenor Ernst Happel, cu Marinus "Rinus" Israel pe gazon. La final, băieţii au primit cîte 5.000 de lei primă.
Epoca modernă şi contemporană
După 1975, trupa intră într-o perioadă de convulsii, deşi jucători continuă să apară (Coraş, Duckadam, R. Nagy - actualul antrenor, Tîrţău). Se ajunge în eşalonul secund, se revine, sporadic, pe prima scenă, dar niciodată UTA nu rezistă mai mult de doi ani în grupa de elită.
Campioana României: 1947, 1948, 1950, 1954, 1969, 1970
Cupa României: 1948, 1953
{{text}}