Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DE LA MONTE CARLO

Nadal: "Nu sînt invincibil pe zgură"

Rafael Nadal

Articol de Roxana Fleşeru   —  luni, 18 aprilie 2011

Rafael Nadal, proaspăt cîştigător pentru a şaptea oară a turneului de la Monte Carlo, s-a prezentat luni la Barcelona, acolo unde este cap de serie la turneul Conde de Godo.



S-a prezentat în faţa ziariştilor spunîndu-le că victoria de duminică i-a dat multă încredere, dar că în nici un caz nu este de neînvins pe zgură. "Sînt fericit de cum a decurs prima săptămînă pe zgură şi trebuie să profit de această încredere pentru a progresa în continuare", a spus liderul mondial.



Nadal încă nu este mulţumit de jocul său. "Nu mă pot gîndi acum la Roland Garros. Trebuie să fiu mai agresiv, să servesc mai bine şi să termin punctele cu mai multă autoritate şi contondenţă", a spus ibericul despre jocul său. Chiar dacă este obosit după turneul de la Monte Carlo, Nadal a adăugat că întotdeauna îi face plăcere să joace la Barcelona.



Ziariştii din Spania au fost curioşi să afle dacă Rafa îl consideră acum pe Novak Djokovici rivalul său principal. " Nole a început foarte bine anul şi îl felicit, însă, eu şi Roger am jucat multe partide importante, cu momente foarte frumoase pentru amîndoi. Anul este lung şi el este într-o poziţie privilegiată, dar eu trebuie să mă preocup şi de alţi jucători. Pentru a te afla între primii cinci din lume trebuie să fii un jucător complet, să evoluezi bine pe toate suprafeţele. Înainte existau specialişti, dar acum nu se mai poate acest lucru. Dacă joci bine doar pe o suprafaţă nu eşti în Top 5. Eu nu sînt invicibil pe zgură. Am fost învins în trecut şi din nefericire vor urma şi alte partide în care voi pierde. Mi-a mers bine în ultimii ani, dar nimeni nu este perfect", a mai spus Nadal.



Ibericul este neînvins pe zgură de la finalul lui 2009, cînd a jucat în finala Cupei Davis cu Cehia, el adunînd 37 de succese consecutive pe zgură. Recordul de victorii pe această suprafaţă îi aparţine tot ibericului şi care este de 81 de victorii consecutive adunate în perioada aprilie 2005-mai 2007. Seria incredibilă a lui Rafa a fost întreruptă de Roger Federer, în finala turneului de la Hamburg.



30 de turnee disputate pe zgură a cîştigat Rafael Nadal pînă acum



208-16 este raportul victorii-înfrîngeri pe zgură al lui Rafael Nadal în toată cariera





Jucătorii care l-au învins pe Nadal pe zgură



2009

Roger Federer - finală Madrid

Robin Soderling - "optimi" Roland Garros



2008

Juan Carlos Ferrero - turul 2 Roma



2007

Roger Federer finală Hamburg



2005

Gaston Gaudio -  "sferturi" Buenos Aires

Igor Andreev - "sferturi Valencia



2004

Gaston Gaudio - "sferturi" Bastad

David Ferrer - "sferturi" Stuttgart

Olivier Mutis - turul 2 Palermo



2003

Guillermo Coria -  turul 3 Monte Carlo

Alex Coretja - turul 2 Barcelona

Gaston Gaudio - turul 3 Hamburg

Nicolas Lapentti - "sferturi" Bastad

Fernando Gonzalez - turul 2 Stuttgart

Carlos Moya - semifinale Umag



2002

Olivier Rochus - turul 2 Mallorca

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.