Liga 1

Liga 1 vs. Premier League » Cît apare la TV un patron în Anglia?

Articol de Adrian Sitaru  —  luni, 18 aprilie 2011

Cei mai puternici patroni de club din Anglia nu ies în faţă şi nu îşi dau cu părerea despre fotbal.

Cine sunt patronii de cluburi şi cum se manifestă ei în cel mai bogat şi mediatizat campionat din lume?  Şi mai ales, cît de des apar ei la televizor?

Companii de investiţii, şeici, magnaţi ruşi sau americani se află în spatele culiselor la Manchester United, Arsenal, Chelsea sau Manchester City, toţi patroni cu o putere financiară mult peste posibilităţile Ligii 1.


Vorbă puţină, fapte multe
Cel mai bogat dintre ei este de departe şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, membru al familiei regale din Abu Dhabi. Cu o avere personala estimată la 20 de miliarde de lire sterline şi cu acces la fondurile nesfîrşite ale familiei regale, Mansour bin Zayed a cumpărat clubul Manchester City în Septembrie 2008. De atunci, el a investit peste 750 de milioane de lire în club şi peste 1 miliard de lire în facilităţile de la stadion.

În aceste condiţii e cel puţin neobişnuit faptul că şeicul şi-a văzut echipa la lucru pe viu pentru prima oară abia în august 2010, cînd a asistat la victoria cu 3-0 în faţa celor de la Liverpool. Mansour bin Zayed e însă mai mult decît un miliardar: A absolvit o facultate de Ştiinţe Politice în Statele Unite şi este vice-prim ministru al Emiratelor Arabe Unite. Cu alte cuvinte, are şi alte lucruri care să îi ocupe timpul.

”Patronii din Anglia nu prea dau declaraţii. Majoritatea sunt destul de discreţi în public”
suporter al lui Chelsea


Cine e patron la Arsenal?
Mult mai cunoscut este Roman Abramovici, afaceristul rus care a cumpărat clubul Chelsea în 2003. Miliardarul îndrăgostit de iahturi nu mai are nevoie de nici o prezentare, el putînd fi văzut la aproape toate meciurile echipei sale, manifestîndu-se pasional. Datorită stilului de viată şi profilului său, Abramovici este o apariţie des-întîlnită în mass-media.

Comparativ, mult mai puţini oameni ştiu cine conduce clubul Arsenal. Un consiliu director se ocupă de bunăstarea "tunarilor". Cele mai multe acţiuni le are Stanley Kroenke, un întreprinzător de succes american care a fondat Kroenke Sports Enterprises. Firma lui deţine mai multe cluburi sportive, printre care Denver Nuggets din NBA şi Colorado Avalanche din NHL. Se zvoneşte de asemenea că Kroenke intenţionează să preia majoritatea acţiunilor la Arsenal în viitorul apropiat.


United, multe trofee si multe datorii
Tabloul patronilor din fruntea Premier League este întregit de Malcolm Glazer, mogulul din fruntea titanului Manchester United. Datorită faptului că a scufundat în datorii clubul cu cele mai multe succese în fotbalul englez în ultimii douăzeci de ani, o parte importantă a suporterilor "diavolilor roşii" îi solicită să vîndă clubul în cadrul unei campanii prelungite  ce a adunat peste o sută de mii de adepţi. În acest moment, datoriile clubului depăşesc 590 de milioane de lire sterline.

”De cînd a preluat clubul, nu l-am auzit niciodată pe Malcolm Glazer vorbind despre fotbal. Clubul nostru e reprezentat public de David Gill (director executiv la United) şi de Sir Alex Ferguson, ceea ce e absolut normal
suporter al lui Manchester United


Şi totuşi.. scumpi la vedere
Paradoxal, nici unul din primele patru cluburi din Premier League, conform clasamentului actual, nu este reprezentat la televizor din punct de vedere fotbalistic, de patroni. Aceştia nu sunt sunaţi şi consultaţi de moderator în legătură cu propria echipă, adversari, politică sau religie. Persoanele care conduc aceste veritabile imperii fotbalistice ar putea cu uşurinţă să apară zilnic la TV, profitînd doar de statutul de patroni ai unui club de fotbal. Dar nu o fac. Sunt oameni ocupaţi şi care înţeleg valoarea timpului consumat util.

Comparaţia cu România este una nefavorabilă pentru noi. În Liga 1, cel mai guraliv dintre şefii de club, Gigi Becali, apare zilnic pe cîte cel puţin un post TV. Patronii din România par să aibă tot timpul ceva de spus sau o replică de dat şi o fac în cel mai public mod cu putinţă.


Genericul spune tot
Genericul emisiunii unde se dezbat meciurile din Liga 1 pe Digisport ne spune exact care sunt principalii actori ai fotbalului românesc. Din cele 6 feţe care apar în generic, 5 nu au jucat fotbal profesionist: Gigi Becali, Cristi Borcea, George Copos, Marian Iancu şi Dumitru Dragomir. Al şaselea personaj, Victor Piţurcă, nu antrenează în acest moment în Liga 1.


2 Maybachuri are Roman Abramovich, pe lîngă multe alte maşini de lux. Nu a dansat deocamdată în public pe nici una din ele.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.