Jurnaliştii Andrei Vochin, de la GSP, şi Florian Petrică, de la The Money Chanel TV, le-au explicat tehnicienilor de la cursurile pentru licenţa PRO că performanţele şi carisma îi aduc în prim-plan atît pe ei, cît şi pe fotbalişti"
Tema "Relaţia antrenor - media" a transformat amfiteatrul sălii "Nicolae Dobrin" din cadrul FRF într-un mic tribunal. Tehnicienii înscrişi la cursurile pentru licenţa PRO nu i-au menajat deloc pe invitaţii speciali, jurnaliştii Andrei Vochin, de la GSP, şi Florian Petrică, de la The Money Chanel TV.
"De ce e Messi mai popular decît Tănase?"
După ce Florian Petrică le-a explicat cu cifre concrete de ce în fotbalul românesc este exact invers decît în Spania, unde fotbaliştii sînt mai populari decît antrenorii şi patronii, cursanţii au început să pună tunurile pe mass-media românească. "Nu de la presă pleacă faptul că Messi e mai popular decît Tănase?", a deschis dialogul fostul portar Bogdan Vintilă. Cosmin Contra a completat: "În Spania se vorbeşte de tactică, de antrenamente, iar în România numai de cancanuri. Presa nu favorizează imaginea jucătorului, din contră". Ionel Ganea a intervenit şi el, reclamînd o problemă care-l frămîntă: "Liga a doua e mediatizată prea puţin".
"Se caută senzaţionalul"
Antrenorul lui CFR Cluj, Alin Minteuan, a făcut şi el un reproş: "De ce nu se iau interviuri fotbaliştilor şi antrenorilor, şi sînt promovaţi doar patronii şi conducătorii? Se caută senzaţionalul".
Contra se înverşunează: "Sînt curios dacă noi, antrenorii, ne schimbăm dacă se schimbă şi presa". Papură a acuzat lipsa de solidaritate a presei, invocînd un episod cu Ioan Becali: "Conducători, impresari care jignesc şi scuipă jurnalişti în emisiuni sînt în continuare promovaţi".
Riciu: "Nu aruncaţi pisica în curtea presei!"
Şeful şcolii de antrenori, Mircea Rădulescu, a intervenit pentru a-şi mai tempera elevii. "Să nu credem că sîntem cei mai deştepţi, să nu aruncăm pisica în curtea presei! Ganea, te rog să fii mai reţinut, ai avut momente penibile în cariera de jucător". Apoi a concluzionat: "Fotbalul românesc trece printr-o perioadă critică, iar conducerea Federaţiei e nemulţumită de munca antrenorilor, iar tehnicienii nu pot fi absolviţi de această situaţie".
Recomandările lui Vochin pentru antrenori
- Ar trebui ca prin performanţe să-i transformaţi pe "duşmani" în prieteni
- Pregătiţi-vă întîlnirile cu presa şi oferiţi jurnaliştilor informaţii interesante
- Făceţi-vă ascultaţi şi plăcuţi, nu doar auziţi
- Cumpăraţi-vă reportofoane şi înregistraţi-vă interviurile
- În lipsa rezultatelor presa se duce spre cancan
{{text}}