Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   GLORIA BISTRIŢA - DINAMO 0-2

Alexe: "Eu vreau trofeul, nu mă interesează cu cine jucăm finala. Cu Steaua sau cu Braşov, tot la fel de greu e"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 20 aprilie 2011

Cel care a decis meciul de la Bistriţa în favoarea lui Dinamo, Marius Alexe, marcator în finalul partidei pentru trupa lui Ioan Andone, spune că este hotărît să ridice deasupra capului trofeul Cupei României, după ce formaţia sa şi-a asigurat practic calificarea în ultimul act, după 2-0 cu Gloria. Atacantul lui Dinamo nu are vreo preferinţă în finală şi spune că atît Steaua, cît şi FC Braşov sînt adversari la fel de grei pentru "cîini".



"Sînt bucuros că am cîştigat acest meci. Ne doream foarte mult să nu primim gol şi ne bucură mult că ne-am îndeplinit obiectivul. Am jucat într-un fel şi pentru Mărgăritescu şi cred că l-am bucurat cu victoria aceasta. Cu siguranţă îl vom avea alături la derby.



Au fost meciuri din 3 în 3 zile şi cred că aşa a gîndit Bistriţa meciul cu noi, să joace cu mai multe rezerve. Noi ne dorim să fim în finală şi nu contează dacă jucăm cu Steaua sau cu Braşov. Eu îmi doresc să cîştig finala, nu mă interesează cu cine vom juca, valoarea adversarului va fi aceeaşi", a spus Alexe după meci, la spotro.



UPDATE // Dănciulescu: "Mărgăritescu îşi doreşte mult să joace finala, ne-a rugat să cîştigăm azi"



Cel care a deschis scorul la Bistriţa în această seară, Ionel Dănciulescu, a vorbit după meci despre partida contra Gloriei, dar şi despre problemele pe care le are colegul său Andrei Mărgăritescu, anchetat într-un dosar de maşini de lux furate.



"Ştiam că nu trebuie să pierdem ca să sperăm la ceva bun pentru meciul de acasă. Nu trebuie să ne culcăm însă pe o ureche după acest meci. Am cîştigat, gata, uităm totul şi ne gîndim la meciul următor. Am fost şi noi şocaţi de ce i s-a întîmplat lui Mărgăritescu. Noi ştiam dinainte că este nevinovat şi asta s-a şi demonstrat după aceea. El îşi doreşte foarte mult să joace o finală de Cupă, ne-a rugat să cîştigăm acest meci şi pentru el. Noi, jucătorii, avem mare nevoie de prezenţa aproape a lui Cristi Borcea şi a lui Nicolae Badea. Deocamdată am cîştigat o partidă, ne vom odihni la hotel şi mîine vom analiza ce am făcut prost azi. Se putea şi mai bine! Ne vom pregăti exemplar pentru partida cu Steaua. E problema Bistriţei cu ce echipă a intrat pe teren, şi noi am folosit jucători care au evoluat mai rar, dar avem fotbalişti valoroşi în lot", a spus şi experimentatul atacant al lui Dinamo.



Citeşte cronica meciului Gloria - Dinamo, scrisă de Cătălin Ţepelin!









Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.