International   •   Campionate   •   ANGLIA

Gerard Houllier a fost internat în spital

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 21 aprilie 2011

Managerul francez al lui Aston Villa a acuzat azi-noapte înţepături în piept şi va lipsi de pe bancă la meciul de sîmbătă cu Stoke

Gerard Houllier (63 de ani) are din nou probleme de sănătate. Managerul lui Aston Villa a ajuns la spital aseară, după ce a chemat salvarea, acuzînd tulburări cardiace. Tehnicianul francez este internat la spital şi a anunţat clubul din Birmingham că nu va putea pregăti meciul cu Stoke City.



Houllier a declarat în această dimineaţă că se simte mai bine şi doctorii au anunţat că nu e vorba despre un infarct. Francezul s-a aflat sub mare presiune, după ce fanii lui Villa l-au contestat dur din cauza rezultatelor echipei, ameninţată cu retrogradarea. Echipa şi-a revenit însă şi a ajuns în prima jumătate a clasamentului, iar antrenorul a scăpat de demitere.



Tehnicianul a fost operat pe cord deschis în octombrie 2001, în perioada în care o antrena pe FC Liverpool, după ce a suferit un infarct în timpul partidei cu Leeds. Houllier şi-a lăsat secundul, pe scoţianul Gary McAllister, să se ocupe de jocul de sîmbătă, fiind cel ce va face pregătirea echipei încă de azi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.