Sporturi   •   Altele   •   JUDO

Încă un an şi jumătate de carieră pentru Alina Dumitru: "N-aş da nici un titlu european pentru cel mondial!"

+1 Foto
Alina Dumitru se mîndreşte cu cea de-a şaptea medalie de aur europeană Foto: Gabriela Arsenie

Articol de Mihaela Simion   —  sâmbătă, 23 aprilie 2011

Alina Dumitru s-a întors acasă cu cel de-al şaptelea trofeu continental. Visează la aurul mondial, însă cel mai mult îşi doreşte să fie sănătoasă

Alina Dumitru este cea mai bună judoka din Europa. A demonstrat-o pe deplin în ultimii opt ani de cînd nu a mai coborît de pe podiumul continental, la categoria 48 kg. De şapte ori a urcat pe cea mai înaltă treaptă, iar o singură dată, în 2009, a fost nevoită să se mulţumească cu bronz, după ce a concurat cu mîna ruptă.



Joi, campioana olimpică de la Beijing a pus din nou monopol pe concursul de la Istanbul. A trecut fără probleme de toate adversarele, a cucerit cea de-a şaptea medalie de aur şi s-a întors acasă. Acolo unde rudele şi prietenii au aşteptat-o cu emoţii la fel de mari ca acelea de la prima competiţie.



"Ştiam că va reuşit. Este un copil bun, ambiţios. Am ajuns şi eu la categoria ei de la atîtea emoţii. La final, cînd se cînta imnul, au ieşit vecinii pe geam să mă felicite. Sînt mîndră de fata mea", a povestit mama sportivei.



Londra, ultimul concurs

Optimistă şi veselă ca de fiecare dată, Alina a vorbit cu zîmbetul pe buze despre concursul din Turcia, dar şi despre planurile de viitor. Este mulţumită cu ceea ce a reuşit pînă acum, se gîndeşte la aurul mondial, singurul trofeu important care îi lipseşte din palmares, mai vrea o medalie la Jocurile Olimpice, iar după Londra îşi doreşte să treacă de cealaltă parte a tatami-ului şi să devină antrenoare.



"Sper ca adversarele mele să mai aibă răbdare încă un an. Nu aş da nici un titlu european pentru cel mondial. Ştiu cît am muncit pentru fiecare şi de aceea toate ocupă un loc special. După Olimpiadă vreau să mă retrag. Îmi doresc să-mi închei cariera cu încă trei succese, apoi să îi antrenez pe cei mici", a spus Alina.



Întoarsă de părinţi

Chiar dacă întotdeauna a luptat pînă la capăt, Alina nu a fost ocolită de ghinioane. După succesul de la Beijing, micuţa judoka a fost la un pas de retragere, mai ales că accidentările nu o mai lăsau să concureze la nivel maxim. "Am fost pe punctul de a renunţa. Am fost mai mult accidentată şi eram dezamăgită. Părinţii m-au convins să mă răzgîndesc, au avut încredere în mine. Nu-mi vine să cred că de atunci am reuşit să mai fac atîtea lucruri frumoase", a încheiat Alina.





14.000 lei va primi Alina Dumitru pentru medalia de aur



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.