Într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Guardian, legenda lui Real Madrid, care scrie acum istorie la Schalke, Raul Gonzalez, a vorbit despre visurile sale legate de Liga Campionilor, unde echipa germană joacă în semifinale cu Manchester United.
"Am avut ocazia de a juca pentru Manchester United cînd am plecat de la Real Madrid vara trecută. Nu am ajuns însă la negocieri pentru că eu am ales Germania. Îmi place însă atmosfera din Anglia şi mi-ar plăcea să merg acolo să joc finala Ligii Campionilor, pe Wembley, nu am evoluat niciodată acolo.
Visăm să batem Manchester United. Logica spune că ei sînt echipa mai bună, dar nu se ştie. Şi noi avem un joc bun, sîntem uniţi şi ştim ce trebuie să facem. Avem jucători ca Farfan sau Jurado, foarte talentaţi. Neuer e un portar excelent, se poate compara cu un mai tînăr Iker Casillas.
Chiar dacă nu voi juca finala, mi-ar plăcea să fiu acolo ca suporter... poate chiar al lui Real Madrid. Nu ştiu cum ar fi să joc finala cu ei, ar fi ciudat, incredibil... Să vedem ce ne pregăteşte destinul", a declarat Raul.
International • Campionate • LIGA CAMPIONILOR
Raul visează la finala Ligii: "N-am jucat niciodată pe Wembley, vreau să înving Man United!"
Raul se simte excelent pe Veltins Arena, dar viseaza la Wembley
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 23 aprilie 2011
{{text}}