Liga 1

Uhrin se gîndeşte să-l scoată pe Helder dintre titularii Timişoarei » Veriga slabă

Articol de Adrian Bucur  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Brazilianul a avut evoluţii mediocre în ultimele două partide şi ar putea privi de pe bancă meciul cu "U" Cluj



Partida de pe teren propriu cu Tîrgu Mureş i-a dus la exasperare pe oficialii timişoreni, care nu au înţeles nimic din jocul lui Helder. Suspectat că şi-ar pierde nopţile în oraş, brazilianul s-a dat singur de gol în urmă cu două săptămîni, cînd a postat pe contul de facebook imagini de la o petrecere privată, unde a fost însoţit de Rafael Rocha. Dusan Uhrin a sperat că partida cu Rapid a fost doar un accident, dar ultimul meci de pe teren propriu a fost un dezastru total pentru Helder. Pase greşite, centrări fără forţă, incapacitate de a se replia în defensivă şi un final în care fundaşul s-a sufocat încă din minutul 70, cerînd apă de patru ori pînă la finalul partidei, o dată chiar de la adversari!


Înjurat şi huiduit de fani
Helder nu a scăpat nici de furia suporterilor, care l-au taxat serios atît pe teren cît şi la ieşirea de la vestiare: "Nesimţitule! Îţi baţi joc de echipa asta! Ne-ai îngropat în meciul cu Rapid, nici nu mai ştiai pe ce poziţie joci. Ţi-a rupt coloana Bozovici la primul gol. Joacă fotbal, că nu ai venit la clinică de recuperare aici", i-au urlat fanii unui Helder.


Luchin, singura variantă
Uhrin are o singură soluţie pentru înlocuirea lui Helder la meciul cu "U" Cluj de Srdjan Luchin sau chiar de cehul Jiri Krejci. "Vor exista patru jucători noi în formula de start. Trebuie să schimbăm ceva pentru că jocul nu ne mai iese. Cei care au jucat mai puţin vor primi acum şansa să ne demonstreze calitatea pe care o au", a explicat Uhrin jr..


23 de meciuri a jucat brazilianul pentru Poli în acest sezon


"Helder este un jucător predispus la efort maxim, dar stă foarte prost la capitolul tactică şi tehnică"
oficial Poli

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.