Golgeterul Sportului, Tiberiu Bălan, a comentat prestaţia echipei din acest sezon şi vrea ca la sfîrşitul campionatului el şi colegii săi să găsească angajamente în Liga 1.
- Victorie în Giuleşti, ce urmează pentru Sportul? - Este foarte important că am cîştigat, este o victorie mare. Ne ajută din punct de vedere moral, chiar dacă nu mai avem şanse la salvare, vom lupta în toate meciurile, jucăm pentru noi, pentru imaginea noastră şi pentru a îndeplini baremul.
- De ce aţi ajuns în această situaţie?
- Este doar vina noastră, a jucătorilor. Au fost foarte multe greşeli individuale, multe ratări. În plus, lipsa de experienţă a colegilor mei care au avut primul contact cu Liga 1. Dacă venea Mulţescu din iarnă aveam şanse mult mai mari de salvare.
- Ce vei face în continuare?
- Vreau să plec, neapărat. Sper să găsesc o cale, nu mai rezist. Am lăsat mereu de la mine, să cîştige clubul, să cîştig şi eu.
- Unde ai vrea să joci?
- Oriunde, doar să plec. La o echipă dintre primele 6 de la noi sau chiar în străinătate. Fiecare îşi urmăreşte interesul, să plece unde e cel mai bine. Cea mai mare indignare a mea este că sînt pe cale să retrogradez, nu am trecut degeaba prin fotbal, ca alţii. Am luat titlul, am jucat în Champions League, am fost şi la naţională.
- Ce face Sportul din vară?
- Sincer, nu ştiu. Va fi greu din nou în "B" şi sper ca mai mulţi colegi să plece şi ei pentru că au valoare de prima ligă.
12 goluri din totalul de 29 al echipei a marcat Bălan în acest sezon
{{text}}