Ieri, atacantul l-a lovit cu genunchiul în stomac pe Boka, după ce ivorianul încercase să-i aplice un pumn în figură! Va fi concediat?
Marica nu se opreşte. Trece dintr-o prostie în alta. Şi mai mare acum. S-a bătut în timpul antrenamentului cu un coechipier de la Stuttgart!
Ieri după-amiază, în mijlocul şedinţei de pregătire, românul l-a atacat agresiv, prin alunecare, pe ivorianul Boka. Africanul, mic, numai 1,66 m, dar foarte rău, a sărit la bătaie. S-a aruncat cu pumnul asupra lui Marica, dar atacantul s-a ferit şi l-a lovit cu genunchiul în stomac.
Încercînd să-i oprească pe jucătorii înnebuniţi de furie, un alt coleg, Didavi, a recepţionat un pumn în faţă de la Boka. În cele din urmă, Didavi, ajutat de Funk şi Bicakcici, i-a separat pe cei doi.
Întreaga scenă a fost văzută de o mulţime de copii, care asistau pe margine uluiţi. Ei aşteptau doar autografe! Pe care le-au primit la sfîrşit, inclusiv de la "tricolor".
Pînă aseară, conducerea clubului nu luase nici o măsură împotriva bătăuşilor. Dar soarta lui Ciprian pare pecetluită la Stuttgart.
50.000 de euro amendă a primit Marica de la Stuttgart după eliminarea din meciul cu Hamburg, din noiembrie 2010
Amendat şi exclus din lot!
Marica a avut un sezon înfiorător la Stuttgart. Pe 27 noiembrie, în meciul de la Hamburg, Ciprian egalase la unu, dar nu şi-a putut stăpîni nervii şi, în minutul 16, l-a înjurat pe arbitrul Wolfgang Stark şi a fost eliminat. După ce VfB a pierdut cu 4-2, iar Marica a fost suspendat 3 etape, jucătorul a fost sancţionat drastic! Nu a fost tot. În februarie, înaintea turneului din Cipru, "tricolorul" l-a criticat dur pe Labbadia, antrenorul lui Stuttgart, şi, după întoarcerea de la "naţională", a fost iarăşi pedepsit. Iniţial exclus din lot, el a fost reprimit la antrenamente pe 1 martie, dar a pierdut prima echipă.
{{text}}