Ronaldo a explodat de nervi după victoria Barcelonei din turul semifinalelor Ligii Campionilor, 0-2. Portughezul crede că eliminarea lui Pepe şi arbitrajul ostil al neamţului Stark au decis partida.
VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI!
VEZI AICI O GALERIE FOTO DE LA MECI!
"Aţi văzut cu toţii ce s-a întîmplat! Cînd am jucat 11 contra 11 poate nu jucam excelent, dar aveam controlul partidei. Mereu e la fel cu Barcelona! Coincidenţă? 0-0 nu era un rezultat rău, putem marca la Barcelona. Mai ales că urma să intre Kaka şi puteam ataca mai mult în final. Dar chiar atunci a fost eliminat Pepe... Sîntem foarte trişti pentru că mereu e la fel împotriva acestei echipe, iar lui Mister i se întîmplă la fel.
Eu nu am putut vorbi sau gesticula în timpul meciului pentru că ştiam că arbitrul mă va avertiza dacă aş fi făcut-o (n.r. Ronaldo nu juca în retur dacă lua galben).
Messi? Împotriva a zece oameni e mai uşor. Dacă aş putea juca şi eu împotriva unei echipe în inferioritate ar fi minunat!
Cu 0-2 acasă... în fotbalul se pot întîmpla multe, dar ştim că va fi foarte dificil", a spus Ronaldo.
International • Liga Campionilor • REAL MADRID - BARCELONA 0-2
Ronaldo: "N-am putut nici să vorbesc, ştiam că arbitrul mă caută să-mi dea galben!"

Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 28 aprilie 2011
{{text}}