Fotbal   •   Liga 1   •   ACCIDENTARE

Dramă pentru Ascoli! Dublă fractură, 6 luni out!

Articol de Dan Henegar   —  joi, 28 aprilie 2011

Jucătorul italian al şepcilor roşii a aflat astăzi durul verdict după ce a petrecut noaptea la spitalul din Mediaş

Finalul meciului dintre Universitatea Cluj şi Poli Timişoara a fost un coşmar pentru Nicola Ascoli, care intrase pe teren în minutul 74. Dorin Goga a reuşit iniţial să-l dribleze şi a scăpat singur cu portarul Marius Popa, dar fundaşul a revenit şi a deviat în ultimul moment în corner. Ascoli şi-a prins piciorul sub el, dar a urmat un contact dur cu Popa, goalkeeperul realizînd imediat ce s-a întîmplat.



Acesta a încercat să-l întindă pe spate pe coechipierul său, iar ambulanţa aflată la stadion a intervenit în doar cîteva secunde. Italianul a fost transportat imediat la spitalul din Mediaş unde şi-a petrecut noaptea de ieri. În această dimineaţă Ascoli a făcut primele analize, iar verdictul nu a fost deloc unul îmbucurător: "Are dublă fractură de tibie, nu ne vom putea baza pe el vreme de 6 luni", a dezvăluit o sursă din cadrul clubului. Coechipierii italianului sînt îngrijoraţi şi de starea lui Marius Popa, care a fost extrem de afectat după momentul accidentării lui Ascoli.



Nicola Ascoli a jucat în cariera sa la Catanzaro, Empoli şi Frosinone, iar în acest an a semnat pentru Universitatea Cluj. Italianul a jucat în 5 partide pentru Universitatea Cluj în acest retur de campionat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.