Ultima achiziţie a feroviarilor va încasa o sumă importantă în Liga I, urmînd să primească 200.000 de euro la semnarea contractului cu campioana României.
Dezamăgiţi de rezultatele din ultimul an, oficialii CFR-ului au reînceput căutările pe piaţa portugheză. Pentru a repeta performanţele din anii trecuţi şi pentru a-i convinge pe lusitani să vină în Liga I, Arpad Pazskany pare decis să ofere salarii importante jucătorilor care speră să aducă din nou titlul în Ardeal. Fundaşul stînga de la Pacos Ferreira, Maykon va încasa în Gruia un milion de euro, 200.000 din aceşti bani urmînd să îi primească chiar la semnătură.
Portughezul va semna cu CFR Cluj un contract valabil pînă în vara anului 2015. Oficiaii clujeni au dezvăluit că din vară la CFR va avea loc o reconstrucţie a echipei. Pe lista posibililor antrenori s-a numărat şi Carlos Brito de la Rio Ave, dar acesta a dezvăluit de curînd în presa portugheză că îşi va prelungi contractul cu formaţia lusitană. Pe lista Clujul se mai află Lionn (fundaş dreapta - Guimaraes), Ronny (atacant - liga a 2-a chineză), Sougou (extremă dreapta - Academica) şi Weldon (atacant - Benfica)
{{text}}