Rugby

Ratează nunta regală pentru că are antrenament!

Brian O'Driscoll, jucător la Leinster Rugby, a anunţat că trebuie să-l refuze pe prinţul William deoarece la ora cununiei se pregăteşte cu echipa pentru partida cu Toulouse!!!

Articol de Cătălin Oprişan  —  joi, 28 aprilie 2011

Brian O'Driscoll, jucător la Leinster Rugby, a anunţat că trebuie să-l refuze pe prinţul William deoarece la ora cununiei se pregăteşte cu echipa pentru partida cu Toulouse!!!

Cînd a primit invitaţia, la finele anului trecut, Brian O'Driscoll, "căpitanul" naţionalei irlandeze de rugby, a sărit în sus de bucurie. Prinţul William, cu care legase o strînsă prietenie în timpul unui turneu din Noua Zeelandă, nu-l uitase şi-l chemase la nunta sa cu Kate, din 29 aprilie. "Vom fi în cei 1.900 de invitaţi!", i-a spus lui Amy Huberman, soţia sa. S-au apucat de căutat costumaţii, una pentru zi, la Westimnster, alta pentru seară, la petrecere, alta pentru...Numai că vestea  a căzut ca un trăznet. Pe undeva, prin februarie, cînd s-a stabilit ţintarul, a aflat că dacă va ajunge în semifinalele Heineken Cup, partida tur va avea loc pe 30 aprilie...Şi cum Leinster a ajuns în penultimul act...A discutat cu soţia şi au stabilit: Nu vor merge!
Echipa e pe primul loc!
Lumea l-a considerat nebun cînd a făcut anunţul. "Am fost învăţat că echipa este pe primul loc, iar problemele personale, pe plan secund. Din păcate, avem antrenament chiar pe 29 aprilie, pentru meciul cu Toulouse, şi nu pot lipsi. Am calculat, am calculat şi iar am calculat, dar este imposibil să ajung la ora 18.30 la stadion, cînd începem şedinţa de pregătire", a spus O'Driscoll. S-a vorbit şi despre posibilitatea de a închira un avion pentru distanţa Londra - Dublin, dar jucătorul cu 112 selecţii la echipa naţională a fost ferm: "Ştiu că este un eveniment important, cu două miliarde de telespectatori, dar nu am ce face. Voi merge la antrenament. După ce lucrurile se vor linişti, o să-l sun pe Prinţul William pentru a-mi cere scuze!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.