Stranieri

Marica "donează" 1000€ pentru bătaia de la antrenament

După ce l-a criticat pe antrenorul Labbadia, Marica n-a mai jucat la Stuttgart din 30 ianuarie Foto: Reuters

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Atacantul Stuttgartului va depune la casieria echipei o sumă ce se pare că nu va depăşi 1.000 de euro. La fel adversarul său, Boka



De la Ciprian Marica, fără număr. Atacantul Stuttgartului va trebui să bage iar mîna în buzunar, chiar dacă nu atît de adînc ca în noiembrie, după eliminarea suferită în meciul pierdut la Hamburg (2-4). Dacă la vremea respectivă, clubul i-a dat o amendă de 50.000 de euro, cea mai mare din istoria grupării şvabe, repriza de box cu coechipierul Arthur Boka, de miercuri, îl va costa undeva în jurul a 1.000 de euro. Bani ce vor merge la casieria echipei.

La finele antrenamentului în timpul căruia s-a produs incidentul, "cocoşii" au fost chemaţi la ordine de managerul Fredi Bobici şi de antrenorul Bruno Labbadia. "O anume doză de agresivitate pe teren e chiar bine venită. Dar de data aceasta a fost prea mult", a comentat Bobici. Mai ales că printre martorii oculari la încăierare s-au numărat şi cîţiva copii ce aşteptau pe margine pentru a primi autografe de la jucători.


2 milioane de euro e salariul anual net pe care Marica îl încasează la Stuttgart, conform contractului scadent în 2012


Marica: "Doar ne-am contrat"
Deja suspendat de club, după ce l-a criticat pe Labbadia într-un interviu acordat Gazetei, "tricolorul" pretinde că "eu şi Boka doar ne-am contrat. Apoi ne-am dat mîna şi totul s-a rezolvat ca între prieteni. Nici vorbă de bătaie, aşa cum s-a scris. Eu nu sînt un tip conflictual".


"S-a simţit umilit"
Cotidianul Bild susţine că totul ar fi pornit de la Marica: "Boka a dat mingea pe lîngă el printr-o fentă din călcîi, iar românul s-a simţit umilit şi a replicat printr-un tackling dur, din spate. Nervos şi speriat că s-ar putea accidenta grav, africanul s-a ridicat şi a sărit la bătaie".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.