Liga 1

Ianis Zicu a reacţionat după ce a fost atacat de Marian Iancu: "Nu sînt gras!"

Zicu (stînga) a marcat 17 goluri în acest campionat Foto: Lorand Vakarcs

Articol de Adrian Bucur  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Golgeterul Timişoarei a postat ieri pe facebook şi un mesaj: "Voi lupta pentru oamenii care cred în mine"



Marian Iancu a răbufnit la adresa lui Ianis Zicu la finalul meciului cu Universitatea Cluj şi l-a taxat pe golgeterul său pentru forma mai puţin convingătoare din ultimele etape. Patronul timişorenilor a pus problemele lui Zicu pe seama kilogramelor în plus. "Nu pot să înţeleg cum apar kilograme în plus la un jucător ca Zicu, care este un supertalent. De şapte etape, nu a mai făcut nici un dribiling!", a tunat patronul bănăţenilor.

Dacă pînă acum mijlocaşul a preferat să nu-i răspundă patronului său, ieri machedonul a luat poziţie şi a postat un mesaj cu direcţie clară pe contul de facebook: "Pe toţi cei care m-au acuzat că am kilograme în plus ţin să-i anunţ că am cu un 1kg în minus faţă de perioada în care am marcat 17 goluri! Sper să fiu sănătos şi să îi răsplătesc pe toţi cei care au încredere în mine cu evoluţii cît mai bune", a parat Zicu. În doar cîteva ore, comentariul a fost apreciat de peste 200 de prieteni, remarca lui generînd aproape 100 de comentarii.


Înţepături şi în trecut
Un incident asemănător, dar la o intensitate mult mai mică, s-a petrecut şi în turul campionatului. Marian Iancu l-a criticat atunci pe Zicu, dar machedonul a avut o singură reacţie: "Pot să înţeleg orice critică a patronului, dar am o singură rugăminte. M-aş bucura ca toate observaţiile să mi le facă în privat", a răspuns golgeterul Timişoarei.


"Ianis Zicu a fost menajat pentru această partidă. Nu există nici o criză, doar presa vorbeşte despre aşa ceva"
Dusan Uhrin, antrenor Poli


CIFRELE LUI ZICU CU U Cluj
26 de minute jucate
1 dribling reuşit
18 mingi jucate
10 mingi pierdute
2 recuperări în atac

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.