Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Marian Rada preia din nou Rapidul » Omul care nu poate spune "nu"

Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu   —  vineri, 29 aprilie 2011

Marian Rada a acceptat să preia Rapidul, deşi ştie că în vară va reveni iarăşi la echipa a doua

George Copos a renunţat la Marius Şumudică pentru a aduce un antrenor cu experienţă, dar din lipsă de soluţii a apelat la Marian Rada (51 de ani), tehnician cu 21 de partide în Liga 1, toate pe banca alb-vişiniilor. Deşi iniţial a refuzat categoric, fiind încă necăjit din cauza lui Dinu Gheorghe, după ce preşedintele din Grant l-a supărat pe Rada în vară, cînd l-a ameninţat că-l îndepărtează de la Rapid, Rada a cedat rugăminţilor lui Copos şi va fi antrenorul alb-vişiniilor pentru ultimele 5 etape din acest sezon. El îi va avea ca secunzi pe Daniel Pancu şi pe Cristian Petre, cel care l-a ajutat şi pe Şumudică.



"Mereu a preluat echipa în momente grele, e omul care nu a spus niciodată «nu» Rapidului. E omul potrivit, cunoaşte bine lotul. Sper să ducă mai departe munca fostului antrenor, ca să putem spune la final că Şumi şi Rada au dus echipa în Europa", a spus Dinu "Vamă" după ce numirea a fost oficializată.



Chiar dacă vine pe banca tehnică într-un moment dificil, avînd lotul decimat de accidentări, Rada a primit două obiective din partea conducerii: să califice echipa în Europa şi să-i împace pe fanii giuleşteni cu jucătorii. "Sper să le redau băieţilor plăcerea de a juca şi să aducem din nou suporterii alături de echipă. Apoi, sîntem obligaţi să ajungem în Europa League! Faptul că de trei ani stăm pe dinafară cred că e doar o etapă din viaţa acestei echipe, o etapă pe care trebuie să o depăşim acum!", a spus Rada.





"E mantaua de vreme rea"

George Copos i-a mulţumit lui Rada că a acceptat să preia echipa: "A fost mereu mantaua de vreme rea a Rapidului şi cred foarte mult în el. Eu consider că Marian e cea mai bună soluţie în situaţia de faţă. El şi cu Pancu vor duce Rapidul în Europa la finalul campionatului. Mai sînt cinci etape, la sfîrşit vom afla sigur dacă am luat cea mai bună hotărîre". Rada a mai condus echipa în două rînduri, de fiecare dată în situaţii critice. În sezonul 2007-2008, a venit pentru 9 etape, după ce Rednic ratase titlul, iar în următorul sezon a stat 12 meciuri, înlocuidu-l pe Viorel Hizo.





Copos pofteşte la Ando

Ioan Andone a dezvăluit ieri: "M-a sunat George Copos miercuri dimineaţă să mă întrebe de sănătate. Nu pot spune exact detaliile convorbirii, fiindcă a fost ceva privat. Nu pot vorbi de Rapid, eu sînt sub contract cu Dinamo. Pot spune că m-am simţit bine în cele două luni din Giuleşti şi atît". Nicolae Badea i-a oferit prelungirea contractului pînă în 2013 "Fălcosului" dacă va lua Cupa României. Ando nu lucrează cu Dinu Gheorghe, care nu l-a acceptat vara trecută.





În vară: Conceicao, Sabău, Rednic sau Răzvan

Chiar dacă şefii din Giuleşti susţin că Marian Rada ar putea continua şi din vară pe banca tehnică, aceştia îi caută deja înlocuitor. Copos şi Dinu Gheorghe au pus ochii pe Conceicao de la Braşov, pe Rednic, de la Lankaran, pe Ovidiu Sabău şi pe selecţionerul Lucescu. Totuşi, ultimul are şanse mici de a se întoarce în Grant, lucru admis şi de "Vamă": "E greu să revină Răzvan la Rapid pentru că el are meci cu Bosnia pe 3 iunie, iar noi ne reunim pe 10 iunie. Nu putem să stăm după el pînă atunci!".





110.000 de euro va primi Şumudică pentru toată perioada petrecută la Rapid, el fiind plătit pentru întreg sezonul





"Unii jucători poate regretă plecarea antrenorului, alţii poate se bucură. Aşa e mereu cînd se schimbă conducerea tehnică. Eu am vorbit cu Şumi şi mi-a urat baftă, sîntem prieteni"

Marian Rada, antrenor Rapid



"Sînt de 28 de ani la Rapid şi sînt sensibil atunci cînd clubul are nevoie de mine! Voi fi întotdeauna dispus să ajut această echipă, nu-i pot întoarce spatele la greu"

Marian Rada, antrenor Rapid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.