În 1981, Regatul Unit celebra căsătoria Prinţului Charles cu Prinţesa Diana. Părinţii lui William, cel ce îşi uneşte astăzi destinele cu Kate Middleton, au trăit într-o vreme în care coordonatele sociale, politice şi economice ale lumii erau cu totul altele. Nici lumea sportului nu făcea excepţie.
Daily Mail a făcut un inventar al personajelor şi echipelor care au fost starurile anului 1981.
- patinatorii britanici Jayne Torvill şi Christopher Dean îşi începeau dominaţia: primul titlu european şi primul titlu mondial la dans pe gheaţă
- tenismanul american John McEnroe cîştiga turneul de la Wimbledon, remarcîndu-se şi prin cascada de injurii proferate în stînga şi-n dreapta
- Tottenham Hotspur a cîştigat ediţia cu numărul 100 a FA Cup, trecînd de Manchester City cu 3-2
- Liverpool îşi trecea în cont a treia Cupa a Campionilor Europeni, după ce a învins în finală pe Real Madrid, cu 1-0
În afara Marii Britanii, iată ce însemna anul 1981 în sport:
- în România, campioană la fotbal era Universitatea Craiova
- în gimnastică, la lotul României vine antrenorul Octavian Belu, care se află şi acum la conducerea tehnică a echipei
- în NBA, campioana era Boston Celtics
- la box, Sugar Ray Leonard îl învingea pe Thomas Hearns în meciul pentru titlul mondial la categoria semimijlocie
- Turul ciclist al Franţei era cîştigat de Bernard Hinault
- Campion la Formula 1 era brazilianul Nelson Piquet
- Universiada, ediţia a 11-a, avea loc în România
- Campioana NHL era New York Islanders
{{text}}