Liga 1

Killerul "cîinilor" ştie una şi bună: "Sînt naşul lui Dinamo, dar din vară trec în alb-roşu"

Paul Pîrvulescu

Articol de Cosmin Prişcă  —  marţi, 03 mai 2011

Pîrvulescu e monitorizat de "cîini" de acum doi ani, cînd l-a bătut pe Lobonţ după o execuţie asemănătoare cu cea de ieri. Şi atunci, ca şi acum, Gazul a cîştigat prin golul mijlocaşului stînga.


- Felicitări pentru golul de ieri, Paul. Parcă a semănat cu cel de acum doi ani, nu ţi se pare?

- Mulţumesc. Ba da, şi mie mi s-a părut că-s aproape identice! Am tras în plasa laterală, culmea, la aceeaşi poartă. Ţin minte că apăra Lobonţ. M-am bucurat enorm că am înscris, mai ales că Gazul a cîştigat prin reuşita mea.

- Are magneţi poarta aceea. Te-ai dus spre poartă decis să rupi tot.
- Da. Plasa aceea îmi face cu ochiul în meciurile cu Dinamo. Doar am lovit de două ori în acelaşi loc. Ieri eram foarte supărat că ne-au egalat în minutul 92. Nu puteam suporta gîndul că sîntem aproape să scăpăm o victorie pentru care am muncit enorm.

- Cum a fost?
- Am primit mingea în banda stîngă şi am pus cătarea pe poarta lui Dinamo. Nu vedeam decît poarta aceea. Voiam să intru în plasă cu tot cu minge. Pe Zaharia, care era demarcat, l-am văzut abia după aceea.

- Mai stai la Mediaş? Sau pleci la vară la Dinamo?
- Am promisiunea conducerii că voi fi lăsat să plec la Dinamo. Eu spun că mi-am făcut datoria la Mediaş şi că e momentul să plec. Şi, pe de altă parte, cine nu şi-ar dori să joace la Dinamo? Am fost naşul lor de două ori, însă aş vrea să joc în alb-roşu. La Mediaş, însă, eu sper să pun umărul la calificarea în cupele europene. Sîntem aproape de acest obiectiv şi vrem să-l atingem.

Akaky este convins: "Vom juca în Europa League"
Internaţionalul georgian al Mediaşului, Akaky Kubhutia, a mărturisit că a trăit la intensitate maximă meciul cu Dinamo. "Am crezut în noi pînă la final şi am fost mai motivaţi decît Dinamo. Rezultatul este unul corect pentru că am jucat mai bine. Finalul a fost dramatic. Pentru mine a fost o catastrofă clipa în care am fost egalaţi însă am simţit o imensă uşurare la golul lui Pîrvulescu. Dacă vom da totul pe teren ni se poate îndeplini visul de a evolua în Europa League",a afirmat Akaky.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.