Dacă Lucescu jr. nu revine, antrenorul din vară al Rapidului va fi sută la sută Cristian Pustai
George Copos şi Dinu Gheorghe s-au pus, în sfîrşit, de acord asupra unui nume pentru banca tehnică a Rapidului. Alesul este Cristian Pustai (46 de ani), antrenorul lui Gaz Metan Mediaş. Sursele Gazetei dau asigurări că profesorul de matematică a fost convins deja să preia gruparea giuleşteană şi urmează să fie instalat în iunie. Ar mai fi o singură problemă. Copos şi "Vamă" nu şi-au luat încă gîndul de la Răzvan Lucescu, pe care îl păstrează în continuare ca primă variantă. Pustai a admis ieri că sînt şanse mari să plece de la Mediaş la sfîrşitul campionatului: "Sînt tot felul de discuţii, deocamdată nimic concret. Am patru ani de antrenorat la Gaz Metan, aş pleca la o echipă cu pretenţii".
"Principalul" lui Gaz Metan a fost lăudat în trecut atît de patronul George Copos, cît şi de preşedintele Dinu Gheorghe. "Vamă" l-a dorit la un moment dat la FC Braşov, iar Copos a anunţat la finalul partidei Rapid - Gaz Metan (4-1), din noiembrie 2009: "Ce face omul ăsta e matematică pură! Mi-a zis şi Costin Lazăr că a rămas impresionat de aşezarea pe teren a ardelenilor".
Din cel mai dorit antrenor din Liga 1, jocul rezultatelor de pe finalul acestui sezon îl pot transforma pe Pustai în duşmanul rapidiştilor. Formaţia lui e singura care mai are şanse reale să o prindă pe Rapid din urmă în clasament şi să o scoată de pe locul 6, ultimul ce poate asigura o prezenţă în Europa League.
42% e procentajul punctelor obţinute de Pustai, după 89 de partide în trei sezoane ale Ligii 1
57% e procentajul punctelor obţinute de Răzvan Lucescu, după 143 de meciuri de Liga 1 ca antrenor
1 victorie a reuşit Pustai cu Gaz Metan în faţa Rapidului în 6 dueluri directe. Giuleştenii au cîştigat 4, iar un alt meci s-a încheiat la egalitate
{{text}}