Auto

INFOGRAFIE GSP.RO » Facelift pentru Mercedes C-Klasse

Articol de Valentin Damian  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Modelul, care a adunat un milion de unităţi vîndute din martie 2007, a primit un facelift. Consumă cu 31% mai puţin şi dispune de 10 noi sisteme de asistare pentru siguranţă



Mercedes- Benz C- Klasse este modelul de volum al constructorului din Stuttgart. A apărut prima oară în 1982, dar primul C-Klasse care a contat cu adevărat a apărut în 1993. Actualul model a fost lansat în 2007, dar acum a venit rîndul noii generaţii. S-ar putea spune că e vorba de un facelift, dar după ce auzi că Mercedes-Benz a folosit peste 2.000 de componente noi se poate vorbi de noul C- Klasse.

Arată altfel decît vechiul model, este burduşit cu ultima tehnologie şi, bineînţeles, respectă cele două condiţii de bază pe care fiecare constructor trebuie să le îndeplinească atunci cînd lansează ceva nou pe piaţă: să polueze şi să consume cît mai puţin. Despre noul C-Klasse, germanii spun că este cu 31% mai eficient.

9 versiuni de putere
Motorizările abundă. Toate sînt prevăzute cu tehnologia Blue Efficiency şi cu sistemul Start&Stop cu excepţia unei singure versiuni: C300 CDI 4 MATIC. Patru variante de putere pentru propulsoarele pe benzină (156, 184, 204 şi 306 CP) şi cinci versiuni în cazul motoarelor diesel (120, 136, 170, 204 şi 231 CP).

Consum diminuat cu 31%
Greu de ales pentru un drive-test! Normal, te tentează varianta cea mai puternică. C 350, V6, 306 CP. Un motor extrem de puternic, acompaniat cu o transmisie automată în 7 trepte. Maşina merge într-un fel şi culmea este că nu consumă mult, deşi vorbim de un propulsor de 3.5 litri. Mercedes-Benz spune că a fost redus consumul, datorită ultimei tehnologii aplicate, cu 3,1 litri! Consumul mediu este de doar 6,8 litri! Asta, la cartea tehnică. În realitate, cu un condus sportiv pentru că nu poţi rezista tentaţiei, se mai adaugă 2 litri la consum. Oricum, bine de tot!

Trecem la o variantă pămînteană. C 200, 136 CP, diesel. O versiune mult mai căutată pentru că birurile către stat scad semnificativ. Şi consumul de motorină a scăzut dramatic: 4,8 litri/ 100 km. Nu mai ai atîta putere, dar tot Mercedes rămîne! Cu o ţinută de drum impecabilă.


35.216 euro (TVA inclus) este preţul de pornire pentru un Mercedes-Benz C 200 CDI Blue EFFIENCY 136 CP


Plusuri. Internet la bord
C- Klasse face parte din clasa medie, însă interiorul maşinii se situează la nivelul unei clase superioare. Materialele folosite sînt dintre cele mai bune, plasticele sînt moi, iar finisările au fost realizate fără cusur. La capitolul tehnologie, C- Klasse este la înălţime. Display-ul central poate realiza conexiune la internet datorită sistemului multimedia Comand Online. Acesta funcţionează atunci cînd maşina este oprită.

România mai are de aşteptat însă! 10 sisteme de siguranţă activă şi de asistenţă sînt acum disponibile pe noul C- Klassse. Attention Assist (detectarea oboselii), Distronic Plus (maşina frînează singură), asistenţă pentru faza lungă adaptivă şi pentru unghiul mort, pentru menţinerea benzii de rulare, pentru afişarea limitelor de viteză. Nu putea lipsi sistemul pentru ghidarea la parcare.

Minusuri. Maşină scumpă pentru dările la stat
Modelul testat nu e ieftin deloc, dar cine are bani pentru o maşină premium e interesat prea puţin cu cît contribuie la stat în fiecare an. Sigur, clienţii pot opta pentru o motorizare decentă, în special românii, foarte atenţi la costurile colaterale


VEZI MAI JOS VIDEO ŞI GALERIE FOTO CU NOUL C-KLASSE


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.