Partida retur din semifinala Champions League, dintre Real Madrid şi Barcelona, scor 1-1, a fost unul dintre cele mai echilibrate meciuri între granzii Spaniei. Elevii lui Guardiola, cunoscuţi pentru jocul incredibil de pase, s-au muncit serios aseară pentru a le ţine mingea ascunsă rivalilor de-o viaţă.
Chiar dacă în partida tur, de pe "Santiago Bernabeu", statisticile au arătat că Messi & Co. i-au zdrobit pur şi simplu pe "galactici", meciul hotărîtor pentru soarta calificării a fost mult mai echilibrat. Mai mult decît atît, Barcelona a avut la capătul disputei terminată la egalitate, 1-1, cea mai scăzută posesie din ultimele patru confruntări între cele două echipe.
CLICK AICI PENTRU REZUMATUL PARTIDEI!
Formaţia blaugrana a ţinut, pe Camp Nou, mingea în posesie în 64% din timpul efectiv de joc, cu 8 procente mai puţin decît în partida tur. Chiar şi în meciul în urma căruia Cupa Spaniei a luat drumul capitalei, roş-albaştrii au avut o posesie de 65.38%, mai ridicată decît cea de aseară. Ascensiunea jucătorilor lui Mourinho în ultimele partide este semnificativă, de la 23.14% pe 29 noiembrie şi 25.39% pe 16 aprilie în Primera, la 34.62% în Cupă, pentru ca aseară să ajungă la 36%.
Următoarele confruntări între Real Madrid şi Barcelona vor fi în Supercupa Spaniei, competiţie care se joacă în sistem tur-retur. Rămîne de văzut dacă "galacticii" vor reuşi atunci să depăşească borna 36.
{{text}}