Directorul general al Oţelului, Marius Stan a vorbit despre situaţia echipei gălăţene pe finalul acestui sezon, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea meciului de mîine, cu Universitatea Craiova.
"Dacă ne facem iluzii că Universitatea Craiova vine să piardă, o să plîngem ca şi în alte rînduri. Sper că jucătorii au digerat victoria cu CFR şi că au uitat-o deja pentru că rebuie sa se concetreze la partida care urmează. Vaslui e bine organizată şi ar fi bine ca celelalte echipe să-şi vadă de jocurile lor. Probabil că se va auzi şi prin vestiarul Timişoarei că avem iscoade. Oricum va trebui ca Văru' Săndel să dea explicaţii pentru banii primiţi de la Primărie, dacă Timişoara nu ia titlu. Eu nu am absolut nimic cu oraşele şi echipele cu care ne luptăm la titlu, dar oamenii care le reprezintă vorbesc prea mult despre alte formaţii. Şi pe mine mă distrează cînd aud că sunt avantajat".
Stan nu a fost deloc mirat de civilizaţia prezentă la Cluj, considerînd că lumea a început să se schimbe: "Incredibil cum lumea se miră că la Cluj oamenii au fost atît de civilizaţi încît nu au protestat la penalty-ul acordat adversarului. Civilizaţia a început să fie ceva ieşit din comun la noi.
Întrebat de starea noii nocturne de la Galaţi, Marius Stan a preferat să destindă puţin atmosfera: "Da, s-au furat cîteva siguranţe dintr-un stîlp, dar sîntem la Galaţi. Oricum, ne-am luat toate măsurile de siguranţă".
Marius Stan a recunoscut că echipele s-au grăbit în ceea ce priveşte vînzarea drepturilor TV, dar că meciurile din Liga I încă mai aduc audienţă.
"Se pare că ne-am pripit puţin cu drepturile. Oricum, fotbalul nostru este şi denigrat de anumite personaje şi în opinia multora nu este spectaculos, dar cu toate acestea face audienţă. Nu mi se pare normal să vindem drepturile TV cu mai puţini bani decît acum 3 ani. Fotbalul nostru nu este pregătit pentru ritmul acesta de joc. Se joacă două campionate distincte din cauza pauzei mari, dar de cînd se vor introduce normele cu incălzirea stadioanelor, vom juca fără vacanţa de iarnă".
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}